EXCLUSIV  Cum a pierdut România, în 2020, locul 1 la producţia de porumb şi floarea soarelui. Daea: Guvernul nu a făcut ce trebuia

Foto: Alejandro Barrón - Pexels
Foto: Alejandro Barrón - Pexels

Petre Daea, ministru al Agriculturii în guvernarea PSD, a vorbit despre cauzele care au făcut ca România să piardă locul unul pe care-l ocupa în perioada 2017-2019 în Uniunea Europeană, la producţia de porumb şi floarea soarelui. 

"România a fost pe locul unu (n.r. – locul 1 în UE la producţia de porumb şi floarea soarelui) şi în 2017, şi în 2018, şi în 2019, pe fondul unor condiţii climatice favorabile.

Tot timpul vom avea în ţară probleme. Am avut de fiecare dată, indiferent de perioadă. În unele zone ale ţării există secetă, în alte părţi exces de umiditate sau în alte zone grindină. Desfăşurându-se sub zodia riscului acest fenomen agricol, trebuie să faci politici în aşa fel încât să poţi supraveghea cât e posibil cu putinţă factorii naturali.

Scăderea faţă de acei ani e marcată în primul rând de seceta care s-a produs anul trecut.  Ea putea fi atenuată în bună parte dacă în sistemul de irigaţii se făcea ceea ce trebuia. Din nefericire, nu se face. Şi din nefericire multe guverne, de-a lungul vremii, nu au făcut ce se impunea în acest domeniu.

Doar două perioade după 1989 au fost perioadele de atenţie a guvernelor pe irigaţii: perioada Adrian Năstase, în 2000-2004 când şi atunci eram în Guvern şi am reabilitat 1,5 milioane de hectare, apoi iar s-au distrus sistemele de irigaţii. Iar apoi din 2017 până în 2019, pe baza programului de guvernare al PSD. Pe acest program, foarte bine construit de specialişti, cu o decizie politică corectă, mi-a revenit misiunea ca ministru să pun în aplicare", a explicat, într-un interviu acordat DC News, ministrul Petre Daea.

Ce spun meteorologii despre perioada următoare

Condiţiile agrometeorologice vor fi în general optime desfăşurării proceselor de creştere şi dezvoltare la toate culturile în cea mai mare parte a regiunilor, exceptând zonele depresionare nordice şi centrale, unde ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua uşor mai lent, potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 12 - 18 mai 2021.

De asemenea, pe fondul unei aprovizionări satisfăcătoare cu apă a solului, se va menţine o stare de vegetaţie bună la speciile înfiinţate în epoca optimă şi medie spre slabă la cele semănate tardiv, precum şi pe arealele agricole cu deficite de apă în sol.

VIDEO: 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy