Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Cum a fost afectată industria horeca din Europa în ultima lună de pandemie

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Înnoptările în hotelurile din Spania au scăzut cu 78,4% în septembrie, comparativ cu aceeaşi lună din 2019, de la 37,5 milioane la 8,1 milioane, ca efect al pandemiei de coronavirus, relatează agenţia EFE.

Numărul unităţilor deschise (care a scăzut faţă de august, de la 13.008 la 12.202), a fost cu 26,8% inferior comparativ cu cel din septembrie 2019, iar preţurile au suferit o scădere interanuală de 13,4%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE). Hotelurile spaniole au primit în septembrie peste 3,4 milioane turişti, din care 2,8 milioane turişti spanioli şi 600.000 străini.

În primele nouă luni din 2020 au fost înregistrate 80,5 milioane înnoptări, cu 71% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, din care 43,2 milioane ale rezidenţilor (minus 55,3%) şi 37,3 milioane ale turiştilor străini (minus 79,4%). În septembrie, turiştii rezidenţi au susţinut în mare măsură activitatea hotelieră, cu 6,3 milioane înnoptări (minus 45,1%) faţă de 1,7 milioane înnoptări ale turiştilor străini (o prăbuşire interanuală de 93,1%).

Turiştii din Franţa şi Marea Britanie au concentrat 23,4% şi, respectiv, 14,3%, din totalul înnoptărilor nerezidenţilor, înregistrând însă diminuări de 77,7% şi 96,4%. Germania, Italia şi Portugalia, următoarele pieţe emitente, au suferit scăderi de 96,9%, 89,8% şi, respectiv, 81,6%. Andaluzia, Catalonia şi Canare au fost destinaţiile principale ale turiştilor în Spania, în septembrie, acestea înregistrând însă reduceri de 70,1%, 80,7% şi 83%, transmite Agerpres.

În cazul rezidenţilor, cele mai căutate au fost Andaluzia, Catalonia şi Valencia, dar în scădere cu 41%, 35,5% şi 53,5%. În ceea ce priveşte turiştii străini, în Canare s-au concentrat 21,7% din înnoptări, în pofida unei reduceri de 91,7% faţă de septembrie 2019, pe locurile următoare situându-se Catalonia, cu 18,3% din total şi o scădere de 93,6%, şi Andaluzia, cu 17,8% din total şi o reducere de 90,9%.

În septembrie gradul de ocupare a locurilor de cazare ofertate a fost de 26,5%, în scădere cu 60,5%, peste acest nivel situându-se Cantabria, cu o rată de 36,7%, şi Asturia, cu 34,6%.

Durata medie a unui sejur s-a redus în septembrie cu 31,3%, la 2,3 nopţi/persoană, hotelurile de patru stele fiind cele mai căutate. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy