Cultul penticostal respinge Legea toleranței. Scrisoare pentru Dragnea

Conducerea Cultului Creștin Petincostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică reacționează față de Legea toleranței, inițiată de Liviu Dragnea, apreciind că acest proiect legislativ este unul "nociv", drept pentru care solicită Camerei Deputaților, într-un comunicat de presă, respingerea sa.

Îngrijorată de "efectele dezastruoase" ale unor prevederi din Legea privind promovarea demnității umane și intoleranței față de diferențele de grup", cunoscută și ca Legea defăimării, conducerea Cultului Creștin Petincostal a transmis, luni, deputaților un apel să respingă acest proiect, deoarece neajunsurile sunt multiple.

Între acestea, petincostalii reclamă că proiectul de lege nu prevede strict crearea de programe educaționale care să promoveze toleranța și combaterea discriminării, ci măsuri punitive, dar și că este definit vag conceptul de "defăimare socială". În plus, petincostalii atrag atenția și că introducerea în textul legii a conceptului de "orientare sexuală" este de natură să ducă la respingerea severă a libertății de expresie, libertății de conștiință și libertății religioase. 

Pe de altă parte, petincostalii mai susțin că respectul pentru aproapele nostru nu poate fi "decretat" pe cale legislativă și solicită deputaților să respingă proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea, despre care spun că este "nociv pentru libertatea gândirii și a opiniilor, pentru libertatea de exprimare, precum și pentru libertatea religioasă. 

Citește AICI comunicatul integral

Reamintim că, luni, Comisiile juridică și pentru drepturile omului de la Camera Deputaților au eliminat toate articolele referitoare la defăimare, incitare la ură și discriminare socială, precum și amenzile prevăzute în proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea.

Proiectul a primit și un alt titlu — proiectul legii privind asigurarea toleranței față de diferențele de grup.

Raportul suplimentar al celor două comisii a fost adoptat cu 21 de voturi "pentru" și șapte "împotrivă".

Prezent la dezbaterile din comisii, inițiatorul proiectului, Liviu Dragnea, a menționat că inițiativa sa a avut în permanență "un caracter de promovare a toleranței și a demnității umane".

"Se va înființa, în cadrul CNCD, un departament care va urmări promovarea toleranței, este vorba de promovarea și garantarea toleranței prin trei mijloace și domenii: prin educație, prin sistemul administrației publice și prin presă, prin posturile publice. Nu vreau ca această lege să aibă un caracter sancționatoriu, din această lege am eliminat și noțiunea de defăimare, este o lege pentru promovarea toleranței și a demnității umane. Se vor elabora ghiduri de bune practici", a arătat Dragnea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel