Cui i-a fost propus postul de șef al ANAF

Postul de șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) i-a fost propus lui Dragoș Doroș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor în mandatul Guvernului Ungureanu și actual director Servicii de Asistență Fiscală al KPMG România, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. 

Funcția de președinte ANAF este vacantă după ce Gelu Ștefan Diaconu a demisionat în urmă cu două săptămâni, fiind ocupată doar cu titlu interimar de către Daniel Diaconescu, director general al Direcției Generale de informații fiscale.

Contactat de Profit.ro, Doroș nu a infirmat că i s-a făcut această propunere, dar nici nu a confirmat că ar fi interesat de o eventuală preluare a postului.

În același timp, surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că numirea lui Dragoș Doroș la șefia ANAF este singura variantă discutată la acest moment la nivel guvernamental și că alte variante vor fi analizate doar dacă acesta refuză.

Dragoș Doroș a fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe pentru doar două luni, în 2012, din cauza mandatului foarte scurt al Guvernului Ungureanu. Anterior, în perioada 2008-2010, a fost directorul Direcției Legislație Fiscală din minister.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy