CT Popescu dă de pământ cu Ponta: A greșit grav! Nu avea voie să ...

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe primul-ministru Victor Ponta, pentru modul în care șeful Guvernului a comentat decizia ÎCCJ de a-l condamna pe Adrian Năstase la 4 ani de închisoare. Într-o intervenție în ediția de marți a emisiunii „Subiectiv”, de la Antena 3, Cristian Tudor Popescu a răspuns mai multor întrebări adresate de moderatorul Răzvan Dumitrescu. Credeți că e fără fisură justiția? Credeți că are vreo amprentă politică treaba asta, sau nu are nicio amprentă politică și așa trebuia să se întâmple? „Există o primă persoană în această țară care nu are voie să comenteze această hotărâre - domnul prim-ministru Victor Ponta. Domnia sa este prim-ministru în acest stat. Eu nu pot să afirm că adevărul sau dreptatea sunt conținute în această hotărâre, că este influențată politic sau nu”. Băsescu are voie să spele podelele cu procurorul general al României la CSM? „Evident că nu are. Sunt nenumărate exprimările lui Traian Băsescu, care comit aceeași gravă amenințare la adresa justiției din România, ca și poziția domnului Ponta. În această poziție, domnul Băsescu are un trecut impresionant de astfel de declarații. (...) Am spus-o și o să susțin acest lucru până în pânzele albe. Pot să vorbească membri marcanți de partid și să spună că a fost un proces politic. Domnul Ponta, în afară de a fi liderul PSD, e premierul României. Nu are voie să se exprime asupra justiției din România. Ce spune de fapt domnul Ponta? Că toți cei cinci judecători de la Înalta Curte sunt sub comanda politică a lui Traian Băsescu. Nu e normal așa ceva. În presa internațională va rămâne că premierul României a spus că Înalta Curte este sub comanda politică a lui Traian Băsescu. Și a spus asta fără să aibă nicio dovadă”. Pe final, jurnalistul a concluzionat: „Premierul a greșit grav în ceea ce privește civilizația politică și juridică din aceasta țară. Nu avea voie să se pronunțe în modul acesta asupra unei sentințe a Înaltei Curți”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel