CSM susţine sesizarea CCR de către ÎCCJ, după eliminarea pensiilor speciale

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că susţine demersul ÎCCJ de sesizare a Curţii Constituţionale după ce Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care elimină pensiile speciale. 

"Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor.

Această situaţie este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie.

În acest context, Consiliul Superior al Magistraturii susţine în mod ferm demersul legal al Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra propunerii legislative adoptate de Camera Deputaţilor.

La rândul său, în susţinerea demersului iniţiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul va transmite Curţii Constituţionale opinia sa juridică, bazată pe argumentele de neconstituţionalitate intrinsecă şi extrinsecă ale actului normativ adoptat, deduse atât din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, cât şi din reglementări internaţionale cu incidenţă în domeniul statutului magistratului şi al independenţei justiţiei.", se arată într-un comunicat de presă al CSM. 

"Camera Deputaţilor a ignorat principii constituţionale"

 

"Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă regretul faţă de modalitatea inacceptabilă în care Parlamentul României a înţeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, adoptând o măsură cu consecinţe grave asupra independenţei justiţiei şi statutului magistratului în lipsa oricărui dialog instituţional onest. Această conduită concretizează practic unele luări de poziţie repetate ale liderilor politici, având ca efect încurajarea unui curent social negativ împotriva magistraţilor, la nivelul opiniei publice.

Procedând astfel, Camera Deputaţilor a ignorat principii constituţionale şi a asumat generarea unor vădite consecinţe negative la nivelul întregii societăţi.

În calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii nu va abdica de la susţinerea necondiţionată a tuturor principiilor care dau conţinut acestei valori constituţionale.", se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel