Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a făcut precizări cu privire la deciziile luate marți, 20 martie.
Cu referire la unele probleme de interes public major privind independenţa justiţiei, pentru clarificarea acestora şi înlăturarea oricăror suspiciuni în legătură cu integritatea sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii în şedinţa Plenului de azi, 20 martie 2018, a decis:
Solicitări
1. Transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei, în sensul de a comunica informaţii Consiliului cu privire la stadiul implementării şi rezultatele obţinute de către Comisia pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva fostei D.G.P.A., în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 410/2017 privind unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie.
2. Transmiterea unei solicitări către Ministerul Justiţiei pentru a comunica informaţii Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la modalitatea în care a răspuns solicitării formulate de către Comisia Europeană la data de 10.10.2012, punctul 20 din anexă, respectiv modalitatea în care a colectat datele, având în vedere potenţialul afectării independenţei instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor respective.
3. Transmiterea unei solicitări către Comisia de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, în sensul comunicării către Consiliul Superior al Magistraturii a datelor referitoare la obiectul de activitate al acestei comisii şi a informaţiilor care există la nivelul acesteia referitoare la activitatea unor magistraţi.
4. Informarea opiniei publice cu privire la faptul că, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a comunicat că în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au reieşit date din care să rezulte că persoanele verificate ar fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
5. Adresarea unei solicitări Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în sensul de a comunica modalitatea în care se efectuează verificările prevăzute de art.7 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
6. Transmiterea unei solicitări către Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, în sensul comunicării către Consiliul Superior al Magistraturii a datelor şi informaţiilor referitoare la magistraţi, rezultate în urma activităţii acestei comisii.
[citeste si]
7. Transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informaţii, începând cu data de 01.01.2005.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News