CSM sesizează Inspecţia Judiciară după afirmaţiile din spaţiul public legate de dosarul "10 august"

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare legat de afirmaţiile din spaţiul public legate de instrumentarea dosarului “10 august”.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința de azi, 4 martie 2021, a decis sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea “10 august”, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cărora: ”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (…) sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.” Procedura prevăzută de lege în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea acestor verificări este cea privind apărarea independenței autorității judecătorești, această procedură reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbătute public, cu respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independența justiției și legalitatea.

Sistemul judiciar înțelege nevoia societății de informare și este receptiv la abordarea constructivă a tuturor observațiilor și criticilor, fiind deschis permanent să clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcționează și să asigure respectarea legii în toate situațiile. În același timp, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii reiterează apelul la moderație în discursul public față de activitatea autorității judecătorești", transmite CSM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel