CSM. Memoriul lui Kovesi şi notele echipei de control a IJ care a efectuat verificarea la DNA, discutate joi

Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ia în discuţie joi memoriul Laurei Codruţa Kovesi, notele transmise de coordonatorul şi membrii echipei care a făcut controlul la DNA, dar şi punctul de vedere al conducerii Inspecţiei Judiciare.

Memoriul depus la CSM de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, se referă la faptul că nu şi-a putut prezenta punctul de vedere în timpul controlului efectuat de Inspecţia Judiciară (IJ).

Potrivit surselor, una dintre nemulţumirile exprimate de Laura Codruţa Kovesi a fost legată de faptul că inspectorii judiciari nu au ascultat şi punctele de vedere ale procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul DNA, fiind audiaţi, în schimb, procurori care între timp au fost îndepărtaţi din instituţie. În opinia şefei DNA, o abordare echidistantă ar fi impus ascultarea ambelor părţi de către echipa de control.

[citeste si]

Tot joi va fi analizată şi nota transmisă de inspectorul Elena Rădescu, coordonatorul echipei care a făcut controlul la DNA, în care acuza, potrivit unor informaţii apărute în presă, o persoană din conducerea IJ de imixtiuni de natură a perturba activitatea instituţiei verificate iar pe două colege - de lipsă de tact. De asemenea, vor fi analizate o notă transmisă de ea şi alte două colege din echipa de control care îi susţin punctul de vedere şi una, de ceilalţi membri ai echipei care a efectuat verificările la DNA.

"Toate aceste note privesc aspecte legate de modul în care a fost efectuată respectiva acţiune de control", a precizat purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc.

Secţia pentru procurori va discuta şi memoriul transmis de DNA, care se referă la aceeaşi acţiune de control. Există, de asemenea, şi un punct de vedere al inspectorului-şef al IJ pe tema procesului-verbal ce conţine concluziile preliminare ale verificărilor efectuate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel