Marţi, 21 noiembrie, secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să discute raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul efectuat al Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a CSM, Secţia pentru procurori urmează să ia în discuţie 'Raportul Inspecţiei Judiciare numărul 5116/IJ/983/DIP/2017 având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat'.
Pe 13 noiembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii raportul privind controlul efectuat la Parchetul General. 'Joi, 9 noiembrie 2017, Inspecţia Judiciară a transmis Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii Raportul privind rezultatele controlului managerial, desfăşurat în perioada 4 - 29 septembrie 2017, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie', se precizează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Inspecţiei Judiciare.
[citeste si]
Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, citate de Agerpres, PÎCCJ nu a formulat obiecţiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari. Inspecţia Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe data de 4 septembrie, fiind vizată activitatea desfăşurată la PÎCCJ în 2016 şi semestrul I al acestui an. Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu