Cseke Attila: Comunităţile locale pot cere, de astăzi, finanţare prin Programul "Anghel Saligny"

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pune, de astăzi, la dispoziţia autorităţilor locale, platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, special creată pentru depunerea cererilor de finanţare pentru proiectele de construcţie şi modernizare a drumurilor, a reţelelor de apă şi canalizare, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

"Primăriile pot depune proiectele începând de azi; recomand tuturor să elaboreze proiecte bine gândite, argumentate profesional, care răspund nevoilor comunităţilor locale", a precizat ministrul Cseke Attila.

Pentru asigurarea coeziunii teritoriale şi în vederea dezvoltării echitabile a localităţilor din România, sunt prevăzute sume prealocate pentru fiecare localitate. Astfel, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", vor fi alocate cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună şi cel puţin 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocate minimum 10 milioane de lei şi cel puţin 43 de milioane de lei pentru reşedinţele de judeţ. Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare de cel puţin 35 de milioane de lei pentru proiecte prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

Fondurile alocate vor fi destinate construcţiei a 12.000 km de reţele de alimentare cu apă şi canalizare construite/extinse, 700.000 de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcţia sau modernizarea a 2.000 km de drumuri judeţene şi variante ocolitoare şi 3.000 km de drumuri comunale.

Cererile de finanţare se pot depune în 45 de zile, respectiv până la data de 08.11.2021, atât electronic, pe platforma pusă la dispoziţie de MDLPA, cât şi fizic, însă doar cu programare prealabilă în aceeaşi platformă digitală menţionată mai sus.

Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 au fost publicate, ieri, în Monitorul Oficial.

Conform metodologiei de aplicare, vor fi luate în considerare datele demografice, bugetele primăriilor, numărul de obiective aflate în derulare pe fiecare judeţ din totalul investiţiilor aflate în derulare la nivel naţional, sau necesarul de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate, sau indicatorii statistici.

"Toate aceste date ne vor determina să alocăm bani în mod transparent şi echilibrat pentru proiecte în toată ţara", a adăugat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel