€ 5.0920
|
$ 4.3312
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3312
 

Cruzime fără margini! Un bărbat din Cluj și-a bătut câinele, legat de gard, cu sapa
Autor: Ema Apostu

caine-batut_92255500
 

Un bărbat din localitatea Mihai Viteazu, din Cluj, și-a bătut câinele, de doar 9 luni, cu o sapă. Animalul era legat de un gard.

"Vecinul meu a adus la el acasă un pui de cățel în vârstă de 9 luni. Din cauză că a schimbat mediul în care trăia, cățelul probabil a fost agitat în momentul în care a ajuns în curtea vecinului. Vecinul meu, fără pic de milă, a decis că cel mai bine și potrivit să îl liniștească cu o sapă. Așa că a legat câinele de gard și a început să îl lovească până a căzut aproape lat, fără suflare. Cățelul a avut multiple fisuri craniene. Trebuie tras la răspundere acest om care nu comite o astfel de infracțiune pentru prima dată, omorând și mutilând animale cu sânge rece că și acestea au un suflet", a spus tânărul care a fost martor la scena îngrozitoare.

Acesta a cerut ajutorul asociației Arca lui Noe din Cluj, reușind să salveze câinele, care a fost dus la un veterinar pentru a-i fi tratate rănile.

Polițiștii desfășoară cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvâșirea infracțiunii de rănirea sau schinguirea animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 privind protecția animalelor, scrie turdanews.net. Se efectuează investigații pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta și luarea măsurilor legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close