Croaţia: Migranţi trimişi înapoi în Bosnia se plâng de abuzuri din partea poliţiei croate

Un post de televiziune elveţian a difuzat miercuri imagini în care poliţia croată trimite un grup de migranţi înapoi în Bosnia-Herţegovina. Migranţii spun că poliţiştii le-au confiscat mobilele şi banii, relatează joi agenţia croată de presă Hina.

Poliţia croată este acuzată de mai multă vreme că returnează în mod ilegal în Bosnia-Herţegovina migranţi care vor să intre pe teritoriul Croaţiei, în loc să le acorde şansa de a încerca să obţină azil în Croaţia. Acuzaţiile se referă şi la abuzuri fizice şi furt. Ministerul croat de Externe a respins alegaţiile în acest sens, notează Hina.

În înregistrarea difuzată de SRF se vede cum poliţia conduce un grup de migranţi într-o dubă la un punct de trecere a frontierei croato-bosniace şi îi trimite înapoi peste graniţă.

Reporterii afirmă că au filmat în secret aceste operaţiuni de returnare în apropierea satului Gradine, la finele lui aprilie, timp de două zile, interval în care circa 70 de migranţi, majoritatea din Pakistan, Afganistan şi Algeria, au fost întorşi în Bosnia. Migranţii le-au spus ziariştilor că poliţia croată le-a distrus telefoanele mobile, le-a luat banii şi a folosit forţa împotriva lor.

Ministerul croat de Interne a replicat că înregistrarea arată o operaţiune oficială desfăşurată în conformitate cu normele privind frontierele Schengen şi menită să împiedice intrările ilegale în Uniunea Europeană.

Totuşi, potrivit expertului german în migraţie Marcus Engler, este vorba de un caz clar de încălcare a legislaţiei europene şi internaţionale, pentru că expulzările în grup nu sunt permise fără o procedură prealabilă.

Poliţia de frontieră a Croaţiei este finanţată cu bani europeni, iar alte ţări susţin astfel de metode pentru că au de câştigat din punct de vedere politic, a menţionat Engler pentru SRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel