Croația - Slovenia, CONFLICT teritorial

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Slovenia a transmis Comisiei Europene o scrisoare despre disputa ei privind delimitarea frontierei cu Croaţia vecină, a confirmat vineri executivul comunitar, fiind iniţiat astfel procesul aducerii acestui diferend în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite agenţia DPA. 

Guvernul sloven a luat această decizie după ce Croaţia a refuzat să implementeze o hotărâre a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga privind soluţionarea acelui litigiu teritorial apărut după ce ambele state s-au separat de fosta Iugoslavie în anul 1991. 

Întrucât a trecut termenul de 29 decembrie dat Croaţiei de Curtea de la Haga pentru a aplica respectiva decizie, Slovenia a promis că va sesiza CJUE, în baza normelor Uniunii Europene ce permit statelor să acţioneze în judecată un alt stat membru dacă estimează că acesta din urmă încalcă Tratatul UE. 

Însă înainte de a sesiza CJUE, Slovenia trebuie să aducă problema în atenţia Comisiei Europene, demers îndeplinit prin scrisoarea adresată executivului comunitar. 

O părere, emisă în trei luni 

Comisia Europeană are acum la dispoziţie trei luni pentru a emite o opinie în această chestiune. 

Disputa dintre Croaţia şi Slovenia priveşte o zonă a graniţei maritime şi terestre, în special linia de separare în Golful Piran de la Marea Adriatică. Cele două ţări au convenit în anul 2013 să-şi soluţioneze litigiul apelând la arbitrajul Curţii de la Haga. Ulterior, Croaţia şi-a retras acest acord, invocând faptul că Slovenia ar fi avut contacte ilegale cu panelul de arbitraj. 

Instanţa internaţională a continuat procesul, încheiat în iulie 2017 printr-un verdict în care a decis ca Slovenia să aibă 'acces neîntrerupt' în apele internaţionale ale Adriaticii, la care are acces şi Croaţia, verdict pe care guvernul de la Zagreb a refuzat să-l implementeze, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel