Criză Venezuela. Rusia sfidează avertismentul SUA

Darius Muresan / 24 iun 2019 / 20:54 Salveaza PDF Comentarii
Garzile Patriotice intervin entru suprimarea manifestatiilor
Descriere foto: Garzile Patriotice intervin entru suprimarea manifestatiilor

Un avion militar rus a aterizat, luni, în Venezuela, la câteva luni după un alt transport aerian care a amplificat tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia.

Un avion militar de transport de tip Iliuşin 62, cu numărul de înmatriculare RA-86496, a aterizat luni pe Aeroportul internaţional Maiquetia, situat la periferia oraşului Caracas, au declarat martori.

Numărul de înmatriculare aparţine Forţelor Aeriene ruse şi este al unui avion care a mai efectuat un transport în Venezuela în luna martie, conform site-ului de profil Flightradar24, citat de agenţia Reuters, informează Mediafax.

În luna martie două avioane ruseşti (un Antonov An-124 şi un Iliuşin Il-62) au aterizat la Caracas, transportând circa 100 de militari ruşi, la două luni după ce preşedintele american Donald Trump a contestat legitimitatea preşedintelui venezuelean în exerciţiu Nicolas Maduro.

 

Rusia a fost avertizată de SUA

 

La sfârşitul lunii martie, Administraţia Donald Trump a avertizat statele "din afara Emisferei Vestice", o referire la Rusia, să nu trimită efective militare în Venezuela, afirmând că acţiunile de acest fel sunt "ameninţări directe". În replică Administraţia Vladimir Putin a transmis că Rusia "nu ameninţă pe nimeni".

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a somat Rusia să retragă trupele din Venezuela, avertizând că menţine "toate opţiunile" pentru a obţine acest lucru. Rusia a confirmat trimiterea de efective militare în Venezuela, argumentând că este o decizie luată în conformitate cu legislaţia acestei ţări şi denunţând încercarea Statelor Unite de a efectua o lovitură de stat.

Statele Unite au acuzat Rusia de "comportament inconştient" din cauza trimiterii de trupe şi echipamente militare în Venezuela. Două avioane militare ruse au aterizat în martie în Venezuela, transportând trupe şi echipamente. Conform unor surse, în Venezuela au fost trimişi aproximativ 100 de militari ruşi.

 

Criza din Venezuela

 

Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane au continuat protestele, denunţând fraude electorale.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Numeroase ţări din Uniunea Europeană, inclusiv România, au luat decizii similare. Însă Italia şi Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile". De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27