Criză Venezuela. Juan Guaido, convorbire cu Donald Trump

Juan Guaido
Juan Guaido

Preşedintele parlamentului venezuelean, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, cu sprijinul SUA, a declarat luni seara că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump, informează AFP. 

'Da, am discutat cu preşedintele (Trump), precum şi cu alţi preşedinţi din regiune şi din lume', a afirmat Guaido (35 de ani) în cursul unui interviu acordat canalului de televiziune CNN în Spania. Donald Trump este primul şef stat care a recunoscut autoritatea lui Guaido în funcţia de preşedinte interimar al Venezuelei. Acest opozant, şeful legislativului de la Caracas, singura instituţie venezueleană controlată de adversarii preşedintelui socialist Nicolas Maduro, s-a autoproclamat miercurea trecută preşedinte interimar al Venezuelei, potrivit căruia Constituţia ţării îi permite să facă aceasta. Opoziţia consideră că există un vid de putere în condiţiile în care cataloghează drept ilegitim al doilea mandat pentru care Maduro a fost învestit la 10 ianuarie. 'Am avut convorbiri nu doar cu executivul american', ci de asemenea cu preşedinţii Ivan Duque (Columbia), Sebastian Pinera (Chile), Mauricio Macri (Argentina) şi prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, susţine Guaido.

Susținut de mai multe țări


După Washington, mai multe ţări din America Latină l-au susţinut pe autoproclamatul preşedinte, considerând că alegerile prezidenţiale la care Nicolas Maduro a fost declarat câştigător au fost afectate de fraudă şi, prin urmare, nu sunt valabile. La rândul său, Nicolas Maduro a denunţat autoproclamarea lui Juan Guaido drept o 'lovitură de stat' orchestrată de SUA. În interviul său, Juan Guaido a declarat că nu are nicio informaţie despre cei '5.000 de soldaţi (americani) în Columbia' care apar în însemnarea făcută de John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, carnetul său şi pe care jurnaliştii au putut să o vadă în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă. 'Nu am informaţii' cu privire la acest subiect, a spus Guaido. 'Dar suntem clar într-o situaţie foarte complexă în Venezuela', a adăugat el. Voinţa opoziţiei, a spus Juan Guaido, este de a 'depăşi rapid criza' cu 'instrumente venezuelene' şi ea a depus deja 'mari eforturi votând, manifestând, construind majorităţi'. Guaido a subliniat necesitatea pentru opoziţia pe care o conduce de a obţine 'recunoaşterea din partea tuturor ţărilor lumii a sacrificiului venezuelean, a voinţei sale de a merge înainte şi, în definitiv, de a salva democraţia'. În afară de SUA, Juan Guaido este sprijinit în special de Canada, de o parte a ţărilor din America Latină şi din Uniunea Europeană. În schimb, Rusia, China, Turcia şi Iranul îl sprijină pe Nicolas Maduro, notează AFP. 

VEZI ȘI:

Criza Venezuela: Reuniune de urgenţă la Ottawa

Criză Venezuela. SUA avertizează prin social media

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel