CRIZA REFUGIAȚILOR. Înțelegere între Germania și Turcia

 CRIZA REFUGIAȚILOR.. Germania și Turcia au ajuns la o înțelegere în criza emigranților.

Cancelarul german Angela Merkel a oferit duminică Turciei asistență financiară și perspectiva unor progrese mai rapide în procesul de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană, în schimbul ajutorului Ankarei pentru stăvilirea afluxului de migranți spre Europa, informează Agerpres.

'Cred că am folosit criza prin care trecem, printr-o mișcare foarte dezordonată și necontrolată de refugiați, pentru a ajunge la o cooperare mai strânsă în multe probleme, atât între Uniunea Europeană și Turcia, cât și între Germania și Turcia', a subliniat cancelarul, în conferința de presă comună cu omologul său Ahmet Davutoglu, susținută la Palatul Dolmabahçe din Istanbul, pe malul Bosforului.

Cei doi lideri au convenit că nu poate exista o soluție durabilă la criza migranților fără o rezolvare a conflictului din Siria, de unde peste 2 milioane de oameni s-au refugiat în Turcia.

O 'zonă sigură' în nordul Siriei, o propunere îndelung susținută de Turcia, dar care a primit puțin sprijin internațional, este extrem de necesară pentru oprirea afluxului de refugiați, a subliniat Davutoglu, avertizând asupra unui potențial nou val de migrație în contextul intensificări luptelor în jurul orașului sirian Alep, unde forțele regimului avansează.

'Prioritatea noastră este de a preveni imigrația ilegală și de a reduce numărul celor care ne trec frontierele. Din acest punct de vedere, am avut discuți foarte fructuoase cu Uniunea Europeană recent', a adăugat premierul turc. El a afirmat că, deși s-au înregistrat progrese prin planul de acțiune oferit de UE la summitul din săptămâna aceasta, rămân de rezolvat unele probleme.

'În primul rând, împărțirea poverii refugiaților. Suma ajutorului este de importanță secundară. Ceea ce este important este voința comună de a aborda această problemă. Turcia a fost lăsată singură în ultimii ani. Suntem satisfăcuți că au o mai bună abordare acum. Progresul constatat în materie de împărțire (a acestei poveri) este foarte important', a declarat Davutoglu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel