Criză medicamente. Bolnavii de cancer din România, scrisoare pentru Merkel

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a afirmat joi că i-a adresat cancelarului german Angela Merkel o scrisoare cu privire la importul de medicamente din ţara noastră. 

"Scrisoarea este o rugăminte faţă de cancelarul Angela Merkel să facă ceva, cumva, să oprească acest import din piaţa românească pentru că ne privează pe noi, pacienţii, de medicamente. Acest comerţ intracomunitar este legal, dar dânsa ar putea să recomande să nu se mai importe din România. Cam asta este pe scurt, am apelat la mila ei până la urmă, pentru că alor noştri guvernanţi nu le pasă de noi, am apelat la compasiune pentru noi şi am cerut să avem şi noi aceleaşi şanse ca pacienţii din Germania. (...) Să nu se mai importe din România medicamente. (...) Ne-am adresat dnei Merkel pentru că aproape toate medicamentele din România ajung în Germania", a declarat Cezar Irimia.

În ceea ce priveşte medicamentele oncologice uzuale, acesta a spus că, în acest moment, lipsesc de pe piaţa românească 6 - 7 medicamente pentru copii, iar în total nu se găsesc cel puţin zece medicamente. 

"6 - 7 medicamente lipsesc doar la copii, 10 medicamente cel puţin lipsesc de pe piaţă, sunt aduse sporadic, cu intermitenţă, se depăşesc limitele de repetare a chimioterapiei, de tratament la pacienţi, unele sunt întrerupte pentru că nu se găsesc aceste medicamente, iar restul pacienţilor apelează la prieteni să le fie aduse din străinătate, iar cei de la graniţa cu Bulgaria sau Ungaria se aprovizionează din aceste state responsabile cu pacienţii lor", a arătat Irimia, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel