Criză în Marea Britanie. Chirieac: Aviz minților înfierbântate care vor România afară din UE dacă nu ne primesc în Schengen

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Noul prim-ministru britanic ce îi va succeda demisionarei Liz Truss va fi desemnat până vineri, 28 octombrie, de către Partidul Conservator. Analistul politic Bogdan Chirieac a spus că România nu este afectată de schimbarea de Guvern de la Londra.

Liz Truss şi-a anunţat, joi, demisia, la numai 45 de zile după învestire, devenind premierul britanic cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit. Venită la Downing Street cu un program ambiţios de reducere a fiscalităţii, ea şi-a văzut poziţia slăbită după reacţia negativă a pieţelor ce a provocat devalorizarea lirei şi tensiuni în interiorul Partidului Conservator.

„România nu este afectată de schimbarea de Guvern de la Londra. Este un stat profund democratic, foarte bine așezat, a cărui politică externă nu se modifică fundamental în funcție de Guvern. Mai mult, la putere rămâne Partidul Conservator, urmează să-și aleagă un președinte până pe 28 octombrie, președintele partidului care deține majoritatea în Parlament urmând să fie și premier, conform cutumei britanice”, a spus analistul Bogdan Chirieac, vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Întrebat dacă se ia în calcul ca Boris Johnson să ajungă din nou la putere, Bogdan Chirieac a oferit următorul răspuns: „Nu. Se spune despre Boris Johnson și despre doamna Liz Truss că au fost doi ciudați care nu au reușit să gestioneze bine Brexit, Boris Johnson în principal, doamna Liz Truss a fost ministru de Externe. Problemele fundamentale ale Marii Britanii, care zguduie societatea în acest moment, vin tocmai din ieșirea din Uniunea Europeană. Aviz minților înfierbântate care vor și România afară din UE dacă nu ne primesc în Schengen. Și nu ne vor primi, indiferent de retorica împăciuitoare a Bucureștiului. Trebuie să rezolve altfel problemele”, a subliniat Bogdan Chirieac.

Reacţii după demisia lui Liz Truss: Washingtonul reafirmă alianţa cu Londra

„Statele Unite şi Regatul Unit sunt aliaţi puternici şi prieteni de durată, iar aceste lucruri nu se vor schimba, a transmis preşedintele american Joe Biden, după ce premierul conservator britanic Liz Truss a demisionat joi în urma eşecului programului său economic.

„Îi mulţumesc premierului Liz Truss pentru parteneriatul său într-o paletă largă de chestiuni, inclusiv în tragerea Rusiei la răspundere pentru războiul împotriva Ucrainei, a mai menţionat liderul de la Casa Albă în mesajul său, citat de Reuters, notează Agerpres. „Ne vom continua colaborarea strânsă cu guvernul Regatului Unit, în timp ce lucrăm împreună pentru soluţionarea provocărilor globale cu care se confruntă naţiunile noastre, a asigurat Biden.

Lui Liz Truss i se cere să refuze indemnizaţia de 115.000 de lire de fost prim-ministru

Liz Truss se confruntă cu apeluri de a refuza indemnizaţia de 115.000 de lire sterline pe an la care va avea dreptul ca viitor fost prim-ministru al Marii Britanii, transmite vineri dpa.

Indemnizaţia a fost introdusă în 1991 după demisia lui Margaret Thatcher, pentru a-i sprijini pe foştii prim-miniştri în îndatoririle lor publice după plecarea din funcţie.

Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a Partidului Liberal Democrat, Christine Jardine, a declarat că ar fi 'de neconceput' ca Truss să primească această sumă după un mandat atât de scurt.

„Liz Truss va rămâne pentru totdeauna ca prim-ministrul de 50 de zile. Nu ar trebui în niciun caz să i se permită să primească aceeaşi sumă de 115.000 de lire ca indemnizaţie pe viaţă ca şi predecesorii ei recenţi, care au servit toţi în funcţie mult peste doi ani”, a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel