Criza energetică. UE are în vedere noi măsuri pentru a reduce preţul gazelor

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Comisia Europeană intenţionează să anunţe noi măsuri pentru a contracara o criză energetică fără precedent prin reducerea fluctuaţiilor extreme de pe piaţă, creşterea lichidităţii şi reducerea preţului gazelor naturale, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, Executivul comunitar intenţionează să dea publicităţii în data de 28 septembrie un document în care va detalia noi paşi destinaţi să reducă volatilitatea şi să crească volumul tranzacţiilor pe pieţele de energie, în condiţiile în care explozia preţurilor a dus la majorarea apelurilor în marjă, precum şi măsuri pe care blocul comunitar ar putea să le ia pentru a reduce preţul carburanţilor.

Cu toate acestea, chiar dacă unele state membre UE cer plafonarea preţului gazelor naturale, sursele citate de Bloomberg susţin că Executivul comunitar nu are de gând să propună noi reglementări în acest sens săptămâna viitoare.

Noile măsuri se vor adăuga pachetului propus anterior, care include o taxă pe profiturile excesive, un plafon pentru veniturile producătorilor de electricitate care nu utilizează gaze naturale şi o ţintă obligatorie de reducere a consumului de electricitate.

Potrivit Bloomberg, noul document, cunoscut în jargonul UE sub denumirea de "comunicare", ar da guvernelor statelor membre asigurări cu privire la noi măsuri care ar urma să vină de la Bruxelles, în contextul în care miniştrii europeni ai Energiei speră să ajungă la un acord cu privire la planul iniţial cu prilejul reuniunii din data de 30 septembrie. În mod normal, un plan de acţiune este urmat de propuneri detaliate care au nevoie de aprobarea statelor membre.

Criza energetică va fi un subiect cheie la reuniunea informală a liderilor UE care va avea loc la Praga în data de 7 octombrie precum şi la summitul trimestrial programat în perioada 20-21 octombrie la Bruxelles.

Un plan pentru preţul gazelor naturale ar urma să fie discutat la aceste reuniuni, după ce mai mult de jumătate dintre ţările membre au cerut o astfel de măsură la reuniunea miniştrilor Energiei care a avut loc la începutul lunii septembrie. Însă cei care sprijină o astfel de idee au opinii diferite cu privire la modul în care ar putea fi implementată. Italia este pentru plafonarea tranzacţiilor fizice şi financiare la toate hub-urile de gaze din UE, în timp ce Grecia susţine plafonarea la hub-ul Title Transfer Facility din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, iar Polonia vrea o limită de preţ pentru gazele importate de la furnizori, inclusiv din Rusia. În replică, ţările care se opun ideii unui plafon de preţ susţin că o astfel de măsură ar încuraja consumul de gaze într-un moment în care Uniunea Europeană vrea să reducă utilizarea combustibililor fosili.

Prețul gazelor, în continuă scădere pe măsură ce ţările europene îşi intensifică măsurile anticriză

Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut luni, până la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, pe măsură ce ţările îşi intensifică măsurile pentru a contracara criza energetică la mai puţin de două săptămâni de debutul sezonului de termoficare, transmite Bloomberg.

Luni dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu până la 8,3%, continuând o tendinţă de scădere care a început săptămâna trecută. Germania, Marea Britanie şi alte state europene intenţionează să cheltuie mai multe miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de importurile ruseşti, salvând companiile energetice locale şi plafonând preţurile pentru a reduce povara pentru firme şi gospodării.

În jurul orei 8:53 a.m. la Amsterdam, cotaţia la gaze naturale se situa la 175 de euro pentru un Megawatt-oră, în scădere cu 6,8% faţă de preţul înregistrat la închiderea şedinţei precedente, cel mai redus nivel de după 25 iulie.

Discuţiile cu privire la propunerile Comisiei Europene destinate să reducă impactul crizei energetice continuă şi trebuie aprobate şi de statele membre. Planul include strângerea a 140 de miliarde de euro de la companiile energetice, precum şi ţinte obligatorii pentru reducerea consumului de electricitate şi oferirea de lichiditate.

Guvernul german a decis vineri să preia controlul asupra unei rafinării deţinute de grupul petrolier rus Rosneft PJSC, acesta fiind primul pas într-un proces de restructurare la finalul căreia Berlinul ar urma să preia o mare parte din sectorul energetic al celei mai mari economii europene. Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Guvernul german poartă de asemenea discuţii cu privire la naţionalizarea celor mai mari importatori din Germania, Uniper SE şi VNG AG.

Chiar dacă au mai scăzut în ultimele săptămâni, preţurile la gaze sunt în continuare de şapte ori peste media pentru această perioadă a anului, accelerând inflaţia şi punând economiile în pragul recesiunii. Cererea este aşteptată să crească gradual înainte de sezonul de termoficare, care începe la 1 octombrie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel