Criza bebelușilor. Bunică îndoliată, mărturisiri șoc

Elena Ghiță este bunica Ioanei, unul dintre cei trei bebeluși cu sindrom hemolitic-uremic morți în spital. Ea a vorbit, duminică seară, în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3, despre cazul familiei sale. 

"E una din cele mai mari drame care a încercat să fie mușamalizată, punându-se în față cazul Antena 3. E o mușamalizare a unei din cele mai mari tragedii pe care le-am trăit", a spus Mihai Gâdea, despre cazul copiilor cu sindrom hemolitic uremic.
 
Bunica fetiței a povestit că a fost cu Ioana la spitalul din Pitești, deși avea o simplă diaree, nu cu sânge. ”A făcut tratament medicamentos și totul părea că merg spre bine”, a spus bunica fetiței.
 
Apoi, fetița a început să vomite. La al doilea episod de acest fel, au dus copilul la medic. La spital i s-au făcut analizele, nu au ieșit tocmai bune și a urmat o ecografie. ”Acolo a apărut suspiciunea de sindrom hemolitic uremic și am fost trimiși la București", potrivit antena3.ro
 
În Capitală, povestește bunica Ioanie, fetiței i s-au luat probe și a fost pusă pe tratament, până când s-a luat decizia să îi facă dializă.
 
Mai mult, femeia susține că medicii i-au spus că vine weekendul, în spital vor fi numai doi chirugi și doi anesteziști, și nu vor să aștepte până luni cu dializa, pentru a nu risca faptul ca fetița să se simtă mai rău și să nu se ajungă în situația în care să nu fie medici care să nu aibă timp de ea.
 
”La probele trimise în străinătate, acest virus (sindrom hemolitic uremic - n.r.) nu s-a confirmat la Ioana”, susține Elena Ghiță.
 
Bunica fetiței a dezvăluit că nu au fost luate probe complete de acasă. Au fost luate două probe, una de lapte praf și una dintr-o sticlă de apă îmbuteliată, pe care oricum familia o fierbea. Nu au fost luate probe de la apa de la robinet.
 
Bunica fetiței a povestit că timp de 24 de ore copilul nu a dormit, pe urmă începuse să respire greu. Doctorul, susține femeia, i-ar fi răspuns că este normal, că ce ar fi vrut, să fie somnolent. Ulterior, doctorii i-au pus fetiței mască de oxigen, au apărut probleme de insuficiență cardiacă și s-au gândit s-o intubeze. Dar până să o intubeze, susține bunica Ioanei, fetița a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitată. Ulterior, a fost intubată, "dar a fost târziu, pentru că a făcut iar stop", spune bunica Ioanei. S-a încercat resuscitarea ei, dar Ioana nu a mai răspuns.

Elena Ghiță a spus că, atunci când a întrebat medicul de gardă cum a fost posibil să se întâmple decesul copilei, doctorița a întrebat-o, la rândul ei, răstită, dacă nu i-a spus nimeni că acest sindrom hemolitic atacă și creierul: "Mi-a explicat că un vas subțire de sânge de la creier i-a pocnit și a făcut atac cerebral". 

În certificatul deces scrie că Ioana a murit de pneumonie
 
Bunica Ioanei subliniază că toată este aruncată pe părinți că nu se spală pe mâini, că nu spală fructele sau că nu fierb carnea, ceea ce consideră că este anormal. Ioana a lăsat în urma sa un frățior de cinci ani, care o iubea și care nu înțelege de ce Ioana a ales să se facă îngeraș. 
 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy