Critici după anunţul că gunoiul din Bucureşti ar putea fi dus în alte judeţe. "Ministrul Mediului îşi depăşeşte atribuţiile"

Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi
Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi

Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi critică declaraţiile făcute de ministrul Mediului, Tanczos Barna, cu privire la soluţiile căutate pentru ca gunoaiele din Capitală să fie depozitate în alte judeţe din ţară.

"Ministrul Mediului Tánczos Barna a declarat miercuri, după o ședință care a avut loc la Primaria Sectorului 1 pe tema deșeurilor, că se caută soluții pentru ca gunoiul bucureștenilor să fie depozitat în alte județe ale tării.

Declarația este cel puțin șocantă pentru locuitorii din Ulmeni Călărași, afectați de mizeria și gunoaiele bucureștenilor, depozitate timp de 2 ani la marginea satului lor și îngropate în malul Dunării, ocazie cu care mediul a fost afectat ireversibil, pânza freatică a fost distrusă iar sănătatea oamenilor a fost pusăîntr-un permanent pericol.

Este bine cunoscut faptul că începând cu luna septembrie a anului 2019, la marginea satului Ulmeni au fost transportate în cantități imense deșeurile din Municipiul București și astfel, sub pretextul sortării deșeurilor, aici a fost amplasată cea mai periculoasă bombă ecologică din Europa, care a atins o suprafață de peste 100 ha și care generează o poluare permanentă, distruge sănătatea locuitorilor, contaminează pânza freatică și solul.

Declarațiile Ministrului Mediului îi îngrozesc pe oamenii care au trecut prin această experiență iar faptul că există intenția ca această experiență să se repete, propusă la cel mai înalt nivel al autorităților de mediu, nu face decât să tulbure o comunitate deja serios afectată de contaminările precedente", transmite Asociaţia Cetăţenească Ulmeni Călăraşi, printr-un comunicat de presă intitulat "Ministrul Mediului Tánczos Barna încearcă să se substituie Primarului General Nicușor Dan. Declarația șocantă care îi revoltă pe cetățenii din Ulmeni, Călărași".

Mai multe legi, încălcate 

Luminița Vasile, avocat și membru în cadrul Asociației Cetățenești Ulmeni Călărasi, arată că o astfel de propunere nu are nicio logică deoarece încalcă mai multe legi existente în România privind trasabilitatea deșeurilor. 

”Faptul că gunoaiele produse în București se aruncă pe câmpuri, pe liniile de centură și în lacuri, arată că Bucureștiul este sufocat de deșeuri, iar această declarație nu face decât să îi încurajeze pe toți cei care au poluat până în prezent. Fără o trasabilitate exactă a deșeurilor, acestea vor ajunge în continuare pe câmpuri, pe șoselele de centură și la Ulmeni, Călărași, punând în pericol sănătatea și viața cetățenilor. Problema gestionării deșeurilor în Municipiul București îi revine în totalitate Primarului General iar Ministrul Mediului nu poate dispune în locul Primarului General unde și cum să se ducă deșeurile produse pe raza teritorială a Municipiului București”, se mai arată în comunicat.

"Ministrul Mediului îşi depăşeşte atribuţiile"

"Surse din cadrul Primăriei Municipiului București arată că prin această declarație Ministrul Mediului își depășește atribuțiile, iar acesta ar trebui să se concentreze pe problemele nerezolvate din cadrul Agențiilor pentru Protecția Mediului care favorizează depozitarea ilegală a deșeurilor produse în București la Ulmeni, Călărași sau în alte locuri. Primăria Capitalei are destulă experiență și are strategii aprobate pentru gestionarea deșeurilor și în niciun caz acestea nu includ exodul deșeurilor în alte județe din România. Județele din țară nu pot deveni coșul de gunoi al bucureștenilor și nimeni nu ar accepta așa ceva", concluzionează Asociaţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel