Cristina Pocora a demisionat din funcția de purtător de cuvânt PNL

Cristina Pocora
Cristina Pocora

Demisie Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL. Cristina Pocora, purtător de cuvânt al Partidului Național Liberal, a demisionat din funcția avută.

VEZI ȘI: INTERVIU. Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt PNL, dezvăluiri în exclusivitate. Fața mai puțin cunoscută a Cristinei Pocora


Demisie Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL. "Cele 447 de voturi primite la Congres de candidatura mea la postul de vicepreședinte se constituie într-un motiv suplimentar care mă obligă la acest efort.

În același timp, consider absolut firesc să-mi asum nereușita personală în aceste alegeri interne. Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL și a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie cred că este de datoria mea și un gest necesar de decență să mă retrag din aceaste funcţii.

A fost cea mai mare onoare pentru mine să pot vorbi în numele unui partid-instituție așa cum este Partidul Național Liberal și le mulțumesc tuturor colegilor pentru încrederea acordată și sprijinul constant!

L-am asigurat pe președintele PNL, dl.Klaus Iohannis, și îi asigur, pe această cale, pe toți colegii că, indiferent de poziţia din partid, voi munci la fel de mult și voi rămâne la fel de implicată în construcția celui mai puternic Partid Naţional Liberal de după Revoluție", a spus Cristina Pocora.

Demisie Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL. "Congresul PNL a însemnat un nou început de drum. A reprezentat alegerea ca președinte al PNL a domnului Klaus Iohannis dar și o nouă echipă de conducere. În plus, și cel mai important, în urma acestui proces, PNL a devenit mai puternic.

Este meritul fostului nostru președinte, dl.Crin Antonescu, că a facilitat Congresul PNL, această radiografie extrem de necesară a partidului, prin demisia de onoare dată ca urmare a neatingerii pragului de 20% fixat ca obiectiv pentru alegerile europarlamentare dar, în egală măsură, și a noului presedinte al PNL, dl. Klaus Iohannis, care a deschis competiția internă și a reuși ca astăzi să fie în fruntea unui partid unit și solidar în obiectivul curajos ca PNL să dea, în acest an, primul președinte liberal al României.

În ce mă privește, voi lupta în continuare, cu toate forțele mele, pentru a împlini acest vechi deziderat al fiecărui membru sau simpatizant al PNL", a adăugat Cristina Pocora.

477 de voturi obținute de Cristina Pocora

Demisie Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL. Cristina Pocora a candidat la Congresul PNL din 27-28 iunie pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, obţinând 447 de voturi, insuficient pentru a câştiga una dintre cele 31 de poziţii puse în competiţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel