EXCLUSIV  Cristina Juncu, actriță la Teatrul Nottara, interviu la DC News / video

DC News difuzează un interviu cu Cristina Junca, actriță la Teatrul Nottara. Veți descoperi o artistă extrem de talentată pe care o veți îndrăgi imediat ce o veți descoperi mai bine.

Emisiunea cu Cristina Juncu va fi difuzată duminică, 20 septembrie, la ora 11.00 pe DC News, Facebook și Youtube, dar și pe DC News TV.

Cristina Mona Juncu s-a născut în 1993, la București, și a studiat, în perioada 2000-2008, la Școala de Muzică şi Arte plastice Nr. 3, Specializarea „Vioară”, iar din 2008 până în 2012 a urmat Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Bucureşti. În 2012, intră la Secția „Actorie” a UNATC, Facultatea de Teatru, iar între 2015 și 2017, face studii masterale în cadrul aceleiași facultăți.

Pe lângă rolurile jucate în cadrul facultății, Cristina Juncu a evoluat și în spectacolele: Steaua fără nume de Mihail Sebastian (eleva Zamfirescu), regia: Vlad Massaci (Teatrul de Comedie, 2015), Aproape Maine de John Cariani (Ginette și Gayle), regia: Andreea Vulpe (Teatrul de Artă, București, 2014), Iluzii de Ivan Vîrîpaev (Margaret), regia: Andreea Vulpe (spectacol de licenţă preluat, în septembrie 2015, de Godot Café-Teatru), Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare (Biondello), regia: Gelu Colgeac (Teatrul de Comedie, 2016), Dur de George F. Walker (Tina), regia: Vlad Massaci (Teatrul de Comedie, 2016), Cine e Fazanul? de Georges Feydeau (Mme Pontagnac, Jeanette și Geromine), coordonator de proiect: Paul Chiribuță (spectacol de licenţă preluat de Teatrul Metropolis, 2016), Un exerciţiu de commedia dell’Arte(Angelica), spectacol-coupé realizat în urma unui examen de actorie și preluat, în vara 2016, de către Centrul Cultural Creart-Teatrelli, Fetiţa soldat de Mihaela Mihailov (Ami), regia: Silvia Roman, spectacol în cadrul proiectului 9G al Teatrului Naţional Bucureşti, 2016.

A avut apariții episodice în filmele: Filantropica, regia: Nae Caranfil, 2002, Closer to the moon, regia: Nae Caranfil, 2013, Ca niciodată, a fost odată…, regia: Bogdan Drăgulescu, 2015, 6,9 Richter, regia: Nae Caranfil, 2016, iar în scurtmetrajul studenţesc Mica şi Ştefan, regia Liviu Crăciun, 2013, a deținut rolul principal.

A obținut numeroase premii, printre care amintim: Premiul pentru cea mai bună actriţă, în Festivalul-concurs „Audiţie naţională”, ediţia 2014, Premiul pentru cea mai bună actriţă, în Gala Absolvenţilor UNATC, licenţă, 2015, pentru rolurile Mme Pontagnac, Jeanette și Geromine  în Cine e Fazanul?, Viola în A douăsprezecea noapte de William Shakespeare și Margaret în Iluzii de Ivan Vîrîpaev, Premiul special al juriului pentru „Cea mai bună actriţă” în Festivalul Hyperion, 2015, pentru rolul Margaret în Iluzii de Ivan Vîrîpaev, Premiul publicului pentru „Cea mai bună actriţă” la Gala HOP, Costineşti, 2016, și o nominalizare la Premiul pentru cea mai bună actriţă în cadrul Festivalului “Ten minute plays competition”, organizat de Godot Café-Teatru, 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel