Cristian Preda a pierdut alegerile pentru funcția de rector al Universității din București

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cristian Preda a pierdut alegerile pentru funcția de rector al Universității din București, unde a candidat împotriva rectorului în funcție Marian Preda.

Marian preda, rectorul Universității din București, a câștigat un nou mandat, în urma alegerilor din cadrul universității. Contracandidatul său, Cristian Preda, decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, a anunțat într-o postare pe Facebook faptul că a pierdut alegerile.

„Am pierdut competiția pentru postul de rector. L-am sunat pe învingător, l-am felicitat și i-am urat succes în al doilea mandat”, scrie fostul europarlamentar pe Facebook.

La jumătatea lunii noiembrie, Cristian Preda a protestat în fața fântânii de la Universitate având în mână o foaie A4 pe care scria „N-avem bani pentru salarii, avem doar pentru safari“.

„#AvemBaniPentruSafariNuPentruSalarii

30 de lei pe oră.

Cu atât e plătit cel mai adesea un profesor de la UB ca să țină un curs sau un seminar în afara normei sale de bază, ori ca să îndrume un doctorand.Ieri am aflat de la un colaborator extern al UB că a primit 120 de lei pentru un curs de 8 ore.

De ce?

Atâția bani alocă universităților în „România educată” Ciolacu, Deca și Iohannis.

Pentru safari în Kenya se găsesc, în schimb, mereu ceva mai mulți.

Azi, la 11, merg la fântânile de la Universitate, ca să protestez pentru felul cum arată lucrurile și-n UB, și-n afara ei“, a scris Cristian Preda pe Facebook.

Cristian Preda s-a arătat deranjat de turneul pe care președintele României îl are chiar în aceste zile în Africa, în condițiile în care învățământul universitar din România este slab finanțat după aproape 10 ani de mandat Klaus Iohannis.

Ulterior, decanul de la Științe Politice a precizat că a „discutat cu colegii de la Matematică. Subiectul principal a fost sub-finanțarea universităților. A picat bine, fiindcă tocmai ce protestasem la fântâna de la Universitate din același motiv. N-avem bani pentru salarii, Avem doar pentru safari!“

„Voi protesta pentru felul în care sunt gestionate alegerile din UB. Împiedicarea unei competiții libere prin cenzură și prin răstălmăcirea unei legiferări europene, recrutarea unor pensionari SRI pentru a administra UB, limitarea accesului facultăților la propriile resurse pentru a menține o birocrație incompetentă sunt doar câteva din motivele protestului”, a scris anterior Cristian Preda pe Facebook.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel