Cristian Mihai Dide, răspuns pentru Carmen Dan

În urma declarațiilor făcute de Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, Asociația Evoluție în Instituție, în calitate de reprezentant al organizatorului protestului din 10 august, conform documentelor atașate prezentului comunicat, vine cu următoarele precizări:

Referitor la sesizarea înaintata de Jandarmeria Română către DIICOT pentru încălcarea articolului 397, aliniatul 2 din Codul Penal, aducem la cunoștința opiniei publice că mâine, 13 Septembrie 2018, la ora 13:00, vom înainta o adresă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin care informăm procurorii acestui parchet că în calitate de organizator al protestului din 10 august 2018, deținem informații și probe cu privire la finanțatorii, sumele și conturile folosite pentru achiziționarea recuzitei de protest folosite în timpul Jandarmeriadei.

Este pentru prima dată în istoria universală când o instituție de aplicare a legii (law enforcement) face plângere penală / denunț împotriva propriului popor.

Totodată, atragem atenția Ministrului Afecerilor Interne că în timpul audierilor de ieri, 11 Septembrie 2018, ce s-au desfășurat în Camera Deputaților din Parlamentul României, a prezentat informații mincinoase. Conform documentelor pe care le publicăm, protestul din 10 august 2018, a fost declarat, organizat și asumat legal de către președintele Asociației Evoluție în Instituție, Cristian-Mihai DIDE.

Documentele se pot accesa la următoarea adresă web: https://goo.gl/jg65iY

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel