Fostul ministru USR al Fondurilor Europene Cristian Ghinea a ajuns joi dimineață, la sediul DNA.
Update
Cristian Ghinea a ajuns la DNA și a declarat că a venit să depună plângere pentru achiziția autoturismelor BMW. Amintim faptul că DNA a clasat dosarul BMW-urilor.
'Sunt azi la DNA pentru a depune o plângere, o contestare împotriva ordonanţei de clasare în cazul BMW-urilor, în cazul Lucian Bode - BMW. Aduc o contestaţie de 14 pagini cu argumente juridice şi precedente din activitatea DNA, activitatea OLAF şi a instanţelor din România, prin care arătăm că această închidere a cazului Bode - BMW este pur şi simplu scandaloasă faţă de cea ce a făcut DNA până în acest moment', a declarat Ghinea, la intrarea în sediul DNA.
Ghinea a dat ca exemplu dosarul Tel Drum, în care a fost trimis în judecată fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea.
'Aveţi aici un comunicat de presă al DNA. În acest comunicat de presă se spune că numitul Liviu Nicolae Dragnea şi alţi oameni din conducerea Tel Drum, dar şi de la Consiliul Judeţean Teleorman au fost trimişi în octombrie 2022 în judecată de către DNA. Nu mai târziu de acum un an, e drept că înainte de epoca Voineag (actualul procuror-şef al DNA - n.r.), în care acest grup infracţional era acuzat că, prin inserarea cerinţei ca metoda obligatorie de stabilizare a balastrului să fie varianta la rece in situ, se asigura că firma Tel Drum câştiga licitaţia. Este un caz copy-paste, xerox, ca practică judiciară, după ceea ce noi numim cazul BMW - Lucian Bode', a mai zis Cristian Ghinea.
Știrea inițială
Cristian Ghinea va oferi o scurtă declarație de presă la intrarea în instituție, anunță USR.
Știre în curs de actualizare...!
Amintim faptul că Cristian Ghinea a criticat DNA, după ce procurorii au lansat oficial acuzațiile în 'Dosarul Vaccinurilor'. Ioana Mihăilă a fost pusă sub urmărire penală de DNA, în acest dosar.
Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19.
Anunţul vine după ce Ioana Mihăilă a fost vineri, 8 decembrie 2023, la sediul DNA unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. În dosar mai sunt cercetaţi fostul premier Florin Cîţu, dar şi fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. 'De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de 'opt - out', astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite', arată anchetatorii.
DNA spune că Ioana Mihăilă, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi iniţiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către Florin Vasile Cîţu, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţi de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu