Cristian Cioacă vrea să iasă din închisoare și a făcut demersurile necesare pentru liberarea condiționată. Fostul polițist a ajuns, luni dimineață, la Judecătoria Pitești.
Fostul poliţist Cristian Cioacă a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Potrivit unor surse judiciare, pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar fostul poliţist a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti, primul termen fiind stabilit pentru luni.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu