Cristi Dănileț, după ce a scris de Greta Thunberg pe Facebook: S-au iscat controverse

Rodica Mitu / 25 sep 2019 / 15:52 Salveaza PDF Comentarii
Facebook
Facebook

Cristi Dănileț a făcut o serie de precizări în contextul discursului Gretei Thunberg, adolescenta suedeză de 16 ani, care a devenit imaginea mişcării pentru climă.

Fata a avut lacrimi în ochi în timpul discursului ei înflăcărat, în care și-a arătat revolta împotriva liderilor lumii, cărora le-a reproșat că îngroapă viitorul unor generații când ignoră avertismentele comunității științifice legate de încălzirea globală.

„Am avut ieri o postare și mai multe comerarii în legătură cu discursul Gretei de la ONU. Nu sunt destul de documentat în problema încălzirii globale, astfel că am rămas la chestiunile legate de relațiile interumane.

Spuneam în postare că sunt de acord cu mesajul transmis de Greta, dar nu cu forma în care a fost exprimat. Eu am receptat că discursul este încărcat de o emoție negativă la adresa politicienilor și a adulților care au votat politicienii în ultimii ani.

Așadar am scris despre asta, arătând că sunt pentru toleranță. Am arătat în comentarii că politicienii de azi sunt urmarea votului dat de noi toți. Că viitorul nu este furat, ci el de abia se construiește.

S-au iscat controverse în jurul cuvintelor mele.

 

Unii au lăudat fata, arătând că e doar indignată și are tot dreptul. Alții au arătat că timpul dialogului a trecut. Alții au vorbit de manipularea copiilor și chiar au făcut trimiteri la epoci trecute, totalitare, cu privire la folosirea copiilor în acțiuni politice. Apoi s-a insistat pe afecțiunea Gretei care face să aibă anumite grimase în timpul discursului public. Eu nu am scris despre chipul ei, ci de cuvintele folosite în discursul ei („Mi-ați furat viitorul. Cum îndrazniți?!" etc), dar mărturisesc că nu știam de acea afecțiune.

Pentru a nu permite atacul la persoană împotriva Gretei și a unora dintre cei care au dezbătut discursul ei, și pentru a nu coborî în derizoriu acțiunea ecologistă cu privire la încălzirea globală demarată de tineri la nivel mondial, am decis să șterg postarea.

Îmi exprim speranța că fiecare dintre noi va face eforturi maxime la protejarea naturii și voi sprijini personal orice acțiune în acest sens”, a scris, miercuri, Cristi Dănileț pe contul său de Facebook.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25