Crimă pasională la Arad. Un bărbat și-a ucis soția cu zeci de lovituri de cuțit

Polițiștii au declanșat o anchetă în cazul unei crime urmată de sinucidere, la care ar fi fost martor un copil de zece ani.

Poliţiştii fac cercetări în cazul unui bărbat din municipiul Arad care şi-ar fi ucis soţia, în noaptea de duminică spre luni, cu mai multe lovituri de cuţit, iar ulterior s-ar fi sinucis, aruncându-se de la etajul nouă al unui bloc din cartierul Aurel Vlaicu. Martor la crimă a fost copilul de zece ani al cuplului.

Crima a fost anunţată la 112, iar poliţiştii au găsit în locuinţă o femeie de 38 de ani înjunghiată de aproape 30 de ori, în timp ce soţul acesteia a fost găsit mort lângă bloc, după ce s-ar fi aruncat de la fereastra locuinţei. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, din primele cercetări reiese că, pe fondul geloziei, bărbatul, care avea 40 de ani, şi-a înjunghiat soţia cu un cuţit de bucătărie, iar apoi a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit, în cele din urmă aruncându-se de la etaj.

În locuinţă a fost prezent şi copilul de zece ani al cuplului, care urmează să fie consiliat de specialişti. Procurorii şi poliţiştii, care au deschis un dosar pentru omor calificat, au făcut cercetări câteva ore la locul evenimentului, iar luni urmează să audieze şi locatari din bloc.

Citește și:

Copil rănit grav pe pârtie, transportat cu un elicopter în București

Polițiștii au vizitat mai multe saloane de masaj erotic

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel