Cinci români au fost arestați în Italia, după ce au omorât un bărbat în vârstă de 71 de ani, propietarul unui restaurant. Crima a avut loc în noaptea de 28 septembrie 2016, pe timpul unui jaf, când românii au atacat locuința lui Luciano Castellani la Valgatara di Marano și l-au rupt în bătaie până i-au provocat moartea, potrivit gazetaromaneasca.com.
În urma anchetei care a durat mai multe luni, polițiștii au clarificat cazul bătrânului Luciano Castellani și au găsit vinovații.
Este vorba de patru bărbați și o femeie: Daniela Bulilete, de 38 de ani, rezidentă la Padova, fosta soție a lui Eugen Negrescu; Eugen Negrescu, de 31 de ani, rezident la Padova; Constantin Negrescu, de 41 de ani, domiciliat la Padova; Marian Florin Șuteanu, de 41, rezident în România; Florian Diaconu, zis "Giovanni", de 50 de ani, rezident în România, potrivit sursei citate.
În cadrul anchetei, nu s-a neglijat nimic, criminaliștii ridicând zeci de filmări ale camerelor de supraveghere publice și private, controlând 85.000 de numere de înmatriculare. Tocmai munca asupra mașinilor și telefoanelor a dus la identificarea unui Renault Laguna, înmatriculat pe numele lui Eugen Negrescu, și a unui grup de români, dintre care unii sosiseră în Italia în zilele de dinaintea crimei, apoi rvenind în grabă în România. În noaptea de 14 iulie, cu ajutorul colaborării forțelor de ordine din România, s-au efectuat descinderi în Padova și Constanța.
"Nu suntem în Vestul Sălbatic, sper ca vinovații de această barbară crimă să rămână la închisoare și sper ca în final restaurantul să poată găsi o nouă gestiune, ducând mai departe memoria bietului nostru concetățean", a dclarat primarul din Marano di Valpolicela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu