EXCLUSIV  Crimă în București. Untaru: Genul acesta de violență nu apare peste noapte. Educația poartă o parte din vină

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Un bărbat din București și-a atacat mortal soția, astăzi. Apelul la 112 a fost făcut de către soția agresată, în fața băiețelului lor, în vârstă de 7 ani. Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a oferit o analiză asupra crimei.

 

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a anunțat că astăzi, în jurul orei 14.00, polițiștii de la Secția 24 din București au fost sesizați că, la o locuință din Sectorul 5, are loc un caz de violență domestică. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au depistat un bărbat care nu a dat curs solicitărilor acestora și ar fi devenit violent, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.

În timpul intervenției, în imobil a izbucnit un incendiu, iar polițiștii prezenți au pătruns în locuință, unde au identificat o femeie ce prezenta leziuni în zona gâtului, pe care au scos-o din casă. Aceasta a fost transportată de urgență, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, la fața locului a fost identificat un minor, copilul acestora, care nu prezenta leziuni, aflându-se în afara oricărui pericol. Bărbatul se află în custodia polițiștilor și a fost condus la sediul secției, în vederea continuării cercetărilor.

Untaru: Autorul crimei probabil a fost familiarizat cu genul acesta de violență. Situația socială și cadrul juridic sunt de vină pentru numărul mare de crime din ultima perioadă

„Genul acesta de violență nu apare peste noapte. Nu poți să pui pur și simplu mâna pe cuțit și să îi tai gâtul unui individ. Trebuie ca undeva în trecutul autorului crimei, el să fi avut contact cu genul acesta de violență și, prin urmare, a fost familiarizat cu asta. Astfel de persoane sunt și lipsite de supraveghere. Foarte mulți oameni cu tulburări grave, din punct de vedere psihiatric, nu mai au parte de supraveghere și ajung în punctul în care finalitatea acțiunilor lor să fie reprezentată de o crimă”, a declarat Mihai Untaru.

Legat de soluții pentru reducerea numărului de crime din țara noastră, Mihai Untaru a declarat că România are nevoie de o legislație actualizată care să pună mai mult accent pe prevenție.

În opinia acestuia, este greșit faptul că România așteaptă recomandări doar din parte Uniunii Europene, iar parlamentarii nu se implică și din proprie inițiativă în acest proces. Astfel, trebuie să ținem cont că noi avem o societate diferită, marcată mai ales de un nivel scăzut de educație, deci directivele Bruxelles-ului trebuie armonizate la situația din teren.

„Acestea sunt vremurile în care trăim și, din păcate, situația socială poate juca un rol. De asemenea, cadrul juridic are o parte de vină. Noi ne-am afiliat doar pe hârtie la recomandările Uniunii Europene. Dar situația din România e diferită. Educația din România e diferită, nu e aceea de la Bruxelles. Oamenii de aici au nevoie ca o parte din legislație să îi includă, să-i prevadă, să-i echilibreze. Dacă o să răspundem doar la apelurile Bruxelles-ului și nu facem ceva în plus, atunci o să avem o mare problemă. Lipsa noastră de educație se vede. Lipsa educației în familie, lipsa educației din școli, lipsa educației juridice; avem nevoie de ore de educație cetățenească în școli”, a mai spus Mihai Untaru pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel