Creşterea economică a Chinei a încetinit pentru al şaptelea trimestru consecutiv

china
china

Economia Chinei a încetinit în trimestrul al treilea, cu un avans de 7,4%, minimul ultimelor 15 trimestre, însă, potrivit analiştilor, datele lunare din septembrie indică o accelerare a activităţii şi limitează urgenţa unor noi măsuri de stimulare a activităţii economice, potrivit MarketWatch.

Avansul anual al PIB de 7,4% în iulie-august, comparativ cu 7,6% în precedentele trei luni, marchează al şaptelea trimestru consecutiv de încetinire a creşterii, potrivit datelor anunţate de biroul de statistică de la Beijing. De asemenea, ritmul este cel mai lent începând din primul trimestru din 2009, scrie Mediafax.

Creşterea anunţată a fost conformă cu aşteptările analiştilor consultaţi de Dow Jones şi Reuters.

Date anunţate pentru septembrie arată însă o îmbunătăţire faţă de august, afirmă Kevin Lai, economist la Daiwa Capital, adăugând că cifrele se adaugă altor dovezi privind existenţa condiţiilor pentru noi creşteri în trimestrul al patrulea.

"S-ar putea ca economia să fi atins un minim, cel puţin din punct de vedere ciclic, pentru moment", a spus Lai.

În trimestrul al patrulea, avansul PIB ar trebui să revină peste 8%, estimează economistul, care citează evoluţia bună a vânzărilor de retail şi producţiei industriale în septembrie.

Vânzările de retail din septembrie au avansat cu 14,2% în septembrie, faţă de 13,2% în august şi peste estimarea de 13,2% a analiştilor consultaţi de Reuters.

Producţia industrială a urcat anual cu 9,2% în septembrie, faţă de un avans de 8,9% în august şi peste estimări de 9% ale analiştilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel