Crearea unui front unit în faţa Rusiei şi situaţia economiei globale, pe agenda preşedintelui Biden la summitul G7

Joe Biden intenţionează să demonstreze aliaţilor săi că înfruntarea Rusiei şi confruntarea Chinei sunt obiective complementare, nu opuse
Joe Biden intenţionează să demonstreze aliaţilor săi că înfruntarea Rusiei şi confruntarea Chinei sunt obiective complementare, nu opuse

Preşedintele american Joe Biden a sosit în Germania sâmbătă seara pentru a participa la un summit G7, unde urmează să discute cu aliaţii săi cu privire la un un front unit în faţa Rusiei şi la situaţia economiei globale, relatează AFP. 

Preşedintele american Joe Biden a sosit în Germania sâmbătă seara pentru a participa la un summit G7, unde urmează să discute cu aliaţii săi cu privire la un un front unit în faţa Rusiei şi la situaţia economiei globale, relatează AFP. Biden a aterizat la Munchen (sudul Germaniei) venind de la Washington şi urmează să ajungă la locul unde va avea loc summitul G7 cu un elicopter militar.

Prima sa întrevedere în timpul acestei vizite de trei zile va avea loc duminică cu cancelarul german Olaf Scholz. Apoi, el va participa la un summit NATO, la Madrid, săptămâna viitoare. Această deplasare survine într-un moment esenţial pentru solidaritatea transatlantică, a declarat joi John Kirby, care coordonează comunicarea la Casa Albă pe probleme strategice.

Vezi și: Lukașenko i-a spus lui Putin că este "enervat" de politica Lituaniei și Poloniei

La G7 şi la NATO, veţi vedea clar cum intenţia preşedintelui, de la început, de a ne revitaliza alianţele şi parteneriatele ne-a permis să fim acolo pentru a trage la răspundere Rusia, a promis el. De asemenea, Joe Biden intenţionează, a afirmat Kirby, să demonstreze aliaţilor săi că înfruntarea Rusiei şi confruntarea Chinei sunt obiective complementare, nu opuse. Washingtonul şi-a stabilit trei obiective principale pentru G7: să crească şi mai mult presiunea asupra Moscovei, să facă propuneri concrete pentru a răspunde la creşterea preţurilor la energie şi alimente şi să lanseze un parteneriat privind infrastructurile cu ţările în curs de dezvoltare.

Acest ultim punct este un răspuns la investiţiile gigantice ale Chinei în întreaga lume. În NATO, americanii şi aliaţii lor vor elaboreze un nou concept strategic care, pentru prima dată, va evoca provocările pe care le lansează China. Casa Albă a exclus până acum orice oboseală occidentală faţă de războiul din Ucraina care pare să dureze şi are şi un cost pentru populaţiile occidentale: Nu am văzut fracturi şi fisuri în cadrul NATO, a spus, de asemenea, John Kirby, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel