Crama Ceptura a fost incendiată cu intenție noaptea trecută

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Crama Ceptura din județul Prahova a fost incendiată noaptea trecută.

Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la crama din comuna Ceptura, județul Prahova. Polițiștii prahoveni au stabilit, duminică, faptul că focul a fost pus intenționat de un bărbat de 28 de ani, care a fost reținut.

Incendiul la crama din Ceptura a avut loc sîmbătă noaptea, în jurul orei 23:00. Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere și o autospecială de prima intervenție și comandă. Incendiul s-a manifestat la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Nu au fost raportate victime și nici persoane evacuate.

Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați au fost sesizați despre acest incendiu, iar din primele verificări a reieșit că acesta a fost provocat cu intenție.

„În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comună”, a transmis, duminică, Poliția Prahova.

Față de bărbatul suepctat că a incendiat crama a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, scrie Mediafax.

Incendiu în sectorul 5. Poliţia şi procurorii fac cercetări. 112 persoane s-au autoevacuat

Poliția Capitalei a transmis, duminică, faptul că ce fac cercetări în cazul incendiului din blocul de pe strada Baciului, din sectorul 5 al Capitalei.

„Urmare a incendiului produs ieri, 14 mai 2022, la un imobil de 10 etaje situat pe strada Baciului, sector 5, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, anunță Poliția Capitalei.

În urma incendiului izbucnit sâmbătă seara în Sectorul 5 al Capitalei au ieșit din apartamente 112 persoane, iar alte 11 au fost evacuate, spun reprezentanții ISU București - Ilfov. Opt persoane sunt evaluate din punct de vedere medical și două au fost transportate la spital.

Focul a izbucnit de la etajul 2 și s-a propagat până la etajul 10 în zona balcoanelor bucătăriilor, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel