CP Tăriceanu, pentru Klaus Iohannis: Un asemenea precedent devenea periculos

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a oferit, sâmbătă, o replică dură criticilor acide aduse senatorilor după votul în cazul senatorului liberal Varujan Vosganian, inclusiv celor venite din partea președintelui Klaus Iohannis. În opinia lui Tăriceanu, dacă Senatul s-ar fi ghidat în acest caz după afirmațiile președintelui Iohannis,  atunci schimbarea dorită de șeful statului "pare mai degrabă în realitate o continuare a politicii inițiate de fostul preşedinte potrivit căreia instituțiile statului, inclusiv Parlamentul, trebuie să se conformeze direcțiilor propuse de Cotroceni".

Avizul negativ pe care senatorii l-au dat în cazul cererii procurorilor pentru urmărirea penală a lui Varujan Vosganian în dosarul Romgaz a stârnit critici acide nu doar din partea președintelui Klaus Iohannis, ci și din partea Procurorului General, Tiberiu Nițu, precum și din partea premierului Victor Ponta și a liderilor PNL.

În replică, într-un comunicat de presă, publicat și pe contul de socializare al președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu explică de ce senatorii au votat astfel, susținând că, în caz contrar, s-ar fi creat "un precedent periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor.

Iată comunicatul integral al președintelui Senatului: 

"Votul privitor la dosarul Vosganian, exprimat în urmă cu două zile în plenul Senatului de o majoritate semnificativă, la care au aderat senatori din toate grupurile parlamentare, a generat o serie de reacții critice la care mă văd obligat să răspund, mai ales că ele vin dinspre Președintele României și dinspre Procurorul General, iar natura acestor critici pune sub semnul întrebării capacitatea Senatului de a discerne într-o problemă extrem de serioasă și gravă.

Alina Gorghiu, demisie Vosganian. Accidentul din Senat nu se va "şterge cu buretele"

Nu mai departe de luni, 9 februarie, Președintele Iohannis declara în plenul Camerelor reunite următoarele: "Îmi doresc un Parlament puternic... Parteneriatul Președintelui cu Parlamentul răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituție fundamentală a democrației." După votul din Senat, parteneriatul propus de Președinte pentru restabilirea încrederii s-a transformat într-o critică fără menajamente față de opinia exprimată de majoritatea senatorilor.

"Schimbarea" pare că devine un fetiș

În primii ani de după revoluție, cuvântul "reformă" devenise un fetiș folosit la tot pasul de foarte mulți politicieni și personalizat conform unor interese personale, de grup, de partid etc. Acum, "schimbarea" pare să fi luat locul "reformei".

Împărtășesc opinia domnului Președinte privind necesitatea unei schimbări cerute de electorat cu ocazia alegerilor prezidențiale dar, înainte de a purcede la schimbare, este absolut necesar să definim reperele acestei schimbări.

Dacă ar fi să ne ghidăm după ceea ce a spus luni domnul Președinte, dar mai ales după criticile deschise ale Președintelui la adresa votului din Senat, atunci schimbarea pare mai degrabă în realitate o continuare a politicii inițiate de fostul preşedinte potrivit căreia instituțiile statului, inclusiv Parlamentul, trebuie să se conformeze direcțiilor propuse de Cotroceni. Această interpretare mi-a fost întărită și de faptul că criticile de ieri au fost continuate azi cu aceeași asprime, chiar dacă ele au fost mascate prin circumscrierea lor în lupta cu corupția: "Reînnoiesc apelul adresat clasei noastre politice de a înțelege că un Parlament tolerant cu corupția și corupții nu se va bucura niciodată de respectul și încrederea cetățenilor".

Klaus Iohannis, apel parlamentari: Un Parlament tolerant cu corupția...

În realitate, dosarul instrumentat de Procuratura Generală și pentru care s-a cerut votul Senatului nu se referă la presupuse fapte de corupție ale unui senator, ci pune în discuție o decizie politică a unui ministru în funcție, concretizată printr-o hotărâre de Guvern.

Vot pozitiv în cazul Vosganian, un precedent periculos

De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, așa cum își dorea și Președintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potențial și a Preşedintelui) și a oricărei autorități publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori. Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor.

Această concluzie mi-a fost întărită și de intervenția neavenită a Procurorului General, Tiberiu Nițu, care, prin cele spuse: "Această atitudine a Senatului României de a nu da curs pentru a doua oară unei cereri de ridicare a imunităţii în cazul aceluiaşi senator poate fi interpretată şi ca un semnal de neîncredere a Parlamentului în puterea judiciară, lucru nepermis într-un stat de drept, într-o ţară membră a Uniunii Europene", aduce o gravă atingere principiului separației puterilor în stat și reprezintă un atac nepermis la adresa Senatului.

Consider că CSM ar trebui să sesizeze Inspecția sa Judiciară în acest caz, așa cum o face și atunci când unii politicieni critică nepermis Puterea Judecătorească.

După alegerile de anul trecut mi-am propus să mă abţin de la orice critică la adresa Preşedintelui ales. Punctul de vedere exprimat mai sus nu se vrea a fi în niciun caz o critică la adresa Preşedintelui. El derivă însă din necesitatea ca, în calitatea mea de Preşedinte al Senatului României, să apăr rolul acestei instituţii fundamentale a democraţiei în arhitectura constituţională şi să subliniez poziţia sa independentă şi legitimă în raport cu celelalte puteri ale statului pe o chestiune de principiu şi nu într-un caz particular".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel