Cozmin Gușă, dezvăluiri incendiare după prinderea lui Sebastian Ghiță

Cozmin Gușă susține că în ultimele săptămâni au circulat zvonuri tot mai insistente care arătau că serviciile secrete rusești erau foarte interesate de informațiile pe care le deține Sebastian Ghiță, mai ales din zona de infrastuctură IT a statului român, dar și din relația cu Victor Ponta.

Acesta ar fi motivul pentru care consultantul politic Cozmin Gușă consideră că Sebastian Ghiță și-a orchestrat revenirea pentru că acum ar avea șanse să obțină o înțelegere mai bună cu procurorii, iar când va ajunge în țară va începe să toarne tot, primii vizați fiind Victor Ponta, Traian Băsescu și Liviu Dragnea.

"Cu Sebastian Ghiță sunt două variante, dintre care una o consider mai puțin credibilă, iar a doua chiar destul de plauzibilă.

Varianta mai puțin credibilă este cea în care a fost prins din neglijență, plimbându-se pe stradă de mână cu fratele său și printr-o colaborare foarte bună a poliției de la noi cu cea din Serbia, Sebastian Ghiță a fost găsit în sfârșit, cumva din noroc. Eu cred mai puțin în această variantă

A doua variantă, cea în care eu cred mai mult este că, într-un fel, Sebastian Ghiță și-a ales momentul să reapară pentru că o face, atenție, într-un stat (Serbia n.r.) în care are relații politice pozitive atât el, cât și partenerul său politic Victor Ponta și nu se așteaptă la un tratament foarte rău din partea autorităților sârbești.

[citeste si]

În ultimele săptămâni tot circulă un zvon că serviciile secrete rusești au arătat că sunt interesate de Sebastian Ghiță, dar și de informațiile pe care le deține acesta. Legătura epidermică cu fostul prim-ministru Victor Ponta, dar și contractele cu statul, să nu uităm că Sebastian Ghiță a fost un abonat la contracte informatice prin TeamNet și o mulțime de informații care sunt mină de aur. Toate astea constituiau un bagaj imens și toată lumea era interesată de informațiile sale, inclusiv servciile secrete rusești. Sunt informații foarte importante, dacă vrei să destabilizezi o țară, iar pentru serviciile secrete rusești ar fi o mină de aur", a declarat Cozmin Gușă, potrivit sursei citate.

Cozmin Gușă susține că Sebastian Ghiță este frustrat pentru că a fost la aceeași masă cu oamenii politici importanți, iar acum doar el plătește oalele sparte și tocmai din acest motiv va veni pregătit să facă denunțuri.

"Având în vedere că Sebastian Ghiță este un fost fugar, asta înseamnă că el și-a negociat o pedeapsă mai mică. Dacă el nu fugea înainte, puteam spune că nu-l interesează pedeapsa și că este un haiduc, dar pedeapsa îl interesa și a căutat să își negocieze o reducere de pedeapsă.

Marea întrebare este pe cine va alege să toarne Sebastian Ghiță din lumea politică, pentru a-și negocia această pedeapsă. Principalul vizat și cel despre care Ghiță are cele mai multe informații este Victor Ponta și procurorii DNA sunt foarte interesați. Eu consider că următorii oameni despre care Sebastian Ghiță are informații și ar fi vizați sunt Traian Băsescu, cu care a avut o relație apropiată în ultimele luni, dar și Liviu Dragnea, cel cu care avea o relație mai de la distanță. Eu această tripletă o văd vizată de Sebastian Ghiță.

Este o frustrare foarte mare la Sebastian Ghiță pentru că el era partener egal la toate aceste discuții și acum doar el plătește, în timp ce toți ceilalți sunt liberi și doar el plătește", a mai spus Cozmin Gușă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel