Cozi kilometrice la punctele de frontieră. Ministerele angrenate

Cozi de camioane pe 10-12 km la granița cu Bulgaria. Uniunea Transportatorilor solicită sprijin în situația insuportabilă. 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul Ministerului Transporturilor (MT) și Ministerului Afacerilor Externelor (MAE) pentru rezolvarea situației de criză apărută la punctele de frontieră ale României cu Bulgaria pentru transportatorii rutieri.

În urma modificării legislației pe teritoriul Bulgariei și impunerea obligativității privind plata taxei de drum în punctele de frontieră, timpii de așteptare pentru șoferii profesioniști la intrarea în Bulgaria au crescut foarte mult, în special în punctul de frontieră Ruse, fapt care afectează și perturbă serios operațiunile internaționale ale transportatorilor români.

[citeste si]

"În ultima perioadă primim din ce în ce mai multe sesizări din partea transportatorilor rutieri români prin care ne semnalează faptul că situația se agravează pe zi ce trece. Astfel, se înregistrează timpi de așteptare la trecerea frontierei Giurgiu-Ruse care depășesc și 9 ore, cozile de camioane sunt și de 10-12 km iar sistemul de plată a taxei de drum nu funcționează întotdeauna", a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

În acest context, UNTRR solicită MT și MAE să realizeze demersuri pe lângă Ministerul Transporturilor, Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din Bulgaria pentru a crea infrastructura necesară pentru a se putea aplica noua cerință legislativă privind plata taxei de drum în punctele de frontieră, fără a afecta fluxul de trafic și fără a crește timpii de așteptare în niciunul dintre punctele de frontieră comune cu România, și în special în acest important punct de frontieră, Giurgiu-Ruse, prin care se derulează cel mai mare flux de vehicule.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy