Covid-19 vaccinare sezonieră. Gheorghiță: Probabil acela va fi momentul

Sursă foto: Captură Gov.ro
Sursă foto: Captură Gov.ro

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a vorbit despre vaccinarea sezonieră.

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a vorbit despre vaccinarea sezonieră:

„Este viziunea pe care o au majoritatea țărilor și organizațiile internaționale de profil. Probabil, când vom intra în faza de endemie a bolii, așa cum am mai zis și data trecută, nu înseamnă că virusul nu mai circulă sau că nu mai poate genera îmbolnăviri, ci că, din punct de vedere al măsurilor, suntem într-o altă etapă în care trebuie să conviețuim cu virusul și vor persista probabil o serie de măsuri cu impact social redus, dar care își vor menține eficiența în ceea ce privește îmbolnăvirea.

E important de a monitoriza și supraveghea ce tip de variantă circulă și cu siguranță, în urma cestei monitorizări, se vor identifica acele variante cu transmisibilitate și în funcție de asta se vor face sau nu recomandări de administrare sau nu a unui vaccin, pe modelul vaccinării din gripa sezonieră. La acest moment e prematur, pentru că ne interesează care va fi evoluția post valul cinci de îmbolnăviri“, a spus Valeriu Gheorghiță.

GCS bilanț, Covid-19. 10 februarie 2022 - Bilanț complet cu infectările din România

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 26.466 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 880 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.176 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 61.231 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.02.2022 (10:00) – 10.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 139 de decese (86 bărbați și 53 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 139 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria 50-59 de ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 60 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul de 139 de pacienți decedați, 116 au fost nevaccinați și 23  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 22 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel