Corpul de Control al primarului sectorului 4 a identificat o serie de nereguli privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor, iar edilul Daniel Băluţă a dispus verificarea tuturor investiţiilor aflate în derulare în cadrul compartimentelor autorităţii locale, informează un comunicat al Primăriei Sector 4.
"În urma dispoziţiei emisă de Edilul Daniel Băluţă, Corpul de Control al Primarului Sectorului 4 a finalizat raportul preliminar privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor.
Astfel, până în acest moment, au fost evidenţiate următoarele:
1. în urma verificării modului de atribuire a contractului de lucrări nr.602/ 11.03.2016, încheiat între Direcția Administrare Parcuri și Zone de Agrement Sector 4 și executant S.C. Euroconstruct Group S.R.L., în valoare de 385.686,00 lei, cu TVA, au fost constatate următoarele:
2. nu au fost respectate scopul și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție privind promovarea concurenței între operatorii economici, transparenței, nediscriminării, utilizării fondurilor publice, ceea ce a condus la valoarea constractului prevăzut mai sus, fără a fi comparată cu alte oferte cu prețuri mai mici;
3. documentele justificative care au stat la baza valorii estimate, respectiv antemăsurătorile- lista cu cantitățile de lucrări și devizul estimativ, nu sunt asumate de compartimentul de specialitate (Serviciul Administrativ) din cadrul autorității contractante și nu a fost consultată o bază de date cu oferte de preț;
[citeste si]
4. nu s-au regăsit în dosarul achiziției publice informații/ documente cu privire la o prospectare a pieței care să justifice selectarea operatorului S.C. Euroconstruct Group S.R.L., căruia i-a fost transmisă invitația de participare (exemplu: corespondență cu operatori de profil, contracte similare încheiate anterior cu operatorul menționat);
5. s-au constatat elemente de neconcordanță în întocmirea cronologică a actelor procedurale, respectiv invitația de participare este anterioară întocmirii notei estimative și aprobării achiziției directe;
6. din lista cuprinzând consumurile cu mână de lucru, rezultă cheltuieli incluse aferente unui număr de 23 de specialiști, în neconcordanță cu fișa de instruire colectivă privind sănătatea și securitatea în muncă, în care apar nominalizați din partea executantului, 7 persoane nominalizate în derularea activităților;
7. Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4 a efectuat în data de 01.04.2016 un control de specialitate referitor la lucrările de construcții executate în Parcul „Lumea Copiilor"- Zona Șahiști, și a constatat că lucrarea respectivă se execută fără autorizație de construire, dispunându-se sistarea lucrărilor la stadiul fizic actual", se precizează în comunicatul citat.
"Bugetul Local al Sectorului 4 nu a fost grevat, în contul societăţii care trebuia să execute lucrările nefiind executată vreo plată. De asemenea, sumele aducerii domeniului public la starea iniţială vor fi suportate de cei găsiţi responsabili în urma verificărilor efectuate de către Corpul de Control al Primarului Sectorului 4. Raportul final va fi prezentat în cursul săptămânii viitoare. Totodată, Primarul Daniel Băluţă a dispus extinderea misiunii Corpului de Control, astfel încât vor fi verificate toate investiţiile aflate în derulare în acest moment, în cadrul compartimentelor Autorităţii Locale Sector 4", conchide comunicatul.
Tot astăzi, edilul Daniel Băluță a decis sistarea lucrărilor din Parcul Lumea Copiilor și suspendarea conducerii Direcției Administrare Parcuri și Zone de Agrement, care s-a ocupat de proiect.
În urma știrilor apărute în presă și pe rețelele de socializare, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a decis sistarea lucrărilor de amenajare peisagistică din Parcul Lumea Copiilor și suspendarea de îndată a conducerii Direcției Administrare Parcuri și Zone de Agrement sector 4, care s-a ocupat de acest proiect. De asemenea, primarul Daniel Băluță a decis trimiterea Corpului de control la Direcția Administrare Parcuri și Zone de Agrement sector 4 pentru verificări, a mai precizat administrația locală pe site-ul instituției, adăugând că după primirea raportului realizat de Corpul de Control, se vor dispune măsurile necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News