Cele mai citite

Mesaje RO-ALERT, pe bandă rulantă. Câte au fost emise în ultimele 24 de ore

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
b8b9d1dd-768f-45b2-8562-0c6d066120ab_49957400
RO-ALERT

În ultimele 24 de ore, în judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj, au fost emise 39 de mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT.

'Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate', informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis vineri.

La nivel naţional, pompierii militari au gestionat peste 1.500 situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore. 'Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 59 de misiuni de stingere a incendiilor, 1.165 cazuri SMURD (1.164 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 1 misiune de descarcerare), 26 misiuni de deblocare sau salvare, precum şi în alte 258 de intervenţii în sprijinul comunităţilor', arată sursa citată. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close