Corneliu Ștefan, întâlnire cu reprezentanții filialei dâmbovițene a Asociației Comunelor din România

Astăzi, la invitația conducerii ACoR #Dâmbovița, am participat la Adunarea generală a asociației, cu această ocazie prezentându-le modul în care Consiliul Județean Dâmbovița vine în sprijinul comunelor dâmbovițene, precizează Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.

Dezvoltarea comunelor este un efort comun al primăriilor și Consiliului Județean Dâmbovița, proiectele noastre având ca scop creșterea calității vieții cetățenilor pe care îi reprezentăm.

Mă bucur că am reușit să dau startul mai multor investiții importante pentru locuitorii acestui județ, dintre care le amintesc pe cele mai recente:

- Extindere, modernizare și reabilitare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște;

- Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște;

- Redeschiderea Secției de Medicină Internă de la Voinești;

- Colectarea selectivă a deșeurilor din întreg județul;

- Implementarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița de care vor beneficia peste 250.000 de dâmbovițeni din 52 de localități;

- Susținerea financiară a 42 de primării prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, unic în țară, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând 50% din valoarea totală.

- Asocieri cu primăriile din județ pe diverse obiective de investiții. La ora actuală, în Dâmbovița, 40 de localități au 50 de lucrări în curs de execuție, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând 50% din sumă.

- Lucrul în echipă este cheia dezvoltării acestui județ și a comunelor dâmbovițene, iar eu voi fi mereu alături de cei care pun umărul la transfomarea în bine a comunităților în care trăim", precizează liderul CJ Dâmbovita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel