Cornelia Naum, mama premierului Ponta, audiată la DNA

Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a sosit joi dimineață la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul ginerelui său, Iulian Herțanu, arestat preventiv.

UPDATE: Cornelia Naum a părăsit sediul DNA Ploiești în jurul orei 11:00, avocatul său precizând că mama premierului a fost audiată în calitate de martor.

Întrebată dacă se simte linșată mediatic, Cornelia Naum a răspuns: Ce credeți, mă simt sau nu mă simt?

Și sora premierului, Alexandra Herțanu, a fost audiată ca martor săptămâna trecută în același dosar.

Victor Ponta a deplâns în intervenții publice că mama sa este "porcăită" doar pentru că este mama prim-ministrului și i-a cerut iertare acesteia.

"Vreau să fac următoarele precizări. În primul rând, nu am voie şi nici nu o să comentez cauze aflate pe rol. În al doilea rând însă, îmi pare rău şi i-am cerut iertare mamei mele, care la 72 de ani nici măcar un vecin nu i-a zis vreodată ceva de rău şi ieri a fost porcăită şi făcută în toate felurile, la un post de televiziune, doar pentru că este mama mea. În rest, după cum probabil jurnaliştii oneşti ştiu, DNA nu a chemat-o nicăieri să o audieze, nu are nicio calitate procesuală, nu are decât calitatea de mama mea şi pentru aceasta, după 72 de ani de viaţă onestă, a suferit ieri, a devenit cel mai rău om din lume şi pentru asta mă simt faţă de ea şi faţă de cei care sunt în această situaţie, mă simt foarte rău şi îmi pare foarte rău", a spus Ponta, întrebat dacă ştia de afacerile cumnatului său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel