Corina Crețu a aprobat 57 de milioane de euro pentru un drum național

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a aprobat o contribuţie financiară prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) la proiectul ,,Reabilitarea Drumului Naţional 1C între oraşele Dej şi Baia Mare". Cofinanţarea din partea Uniunii Europene pentru acest proiect major retrospectiv, ale cărui lucrări de reabilitare au fost finalizate în 2016, este de aproximativ 57 de milioane de euro.

 

"Prin acest proiect de infrastructură s-au creat condiţii mai sigure şi mai confortabile de călătorie între cele două oraşe. De asemenea, investiţia este benefică şi pentru economia locală. Ştim cu toţii cât de importante sunt căile de transport pentru dezvoltarea unei regiuni. Această investiţie are potenţialul de a atrage companii şi de a stimula piaţa forţei de muncă", a declarat comisarul pentru politică regională, Corina Crețu.

Principalii beneficiari ai infrastructurii reabilitate sunt utilizatorii locali, naționali și internaționali ai rețelei de transport, locuitorii din județele Cluj și Maramureș, comunitățile locale și serviciile publice. DN 1C face parte din Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T). Proiectul este cofinanţat prin Programul Operațional Sectorial de „Transport” 2007–2013, în cadrul Axei prioritare 2, „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil”, se arată într-un comunicat de presă al Europarlamentarului Corina Crețu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel