Coreea de Nord acuză ONU de dublu standard, după noi teste cu rachete balistice

Sursa: Unsplash
Sursa: Unsplash

Coreea de Nord acuză Consiliul de Securitate al ONU că aplică dublu standard în ceea ce priveşte propriile rezoluţii. 

Coreea de Nord a lansat săptămâna trecută un nou tip de rachetă balistică tactică cu rază scurtă de acţiune, determinând Statele Unite să solicite o reuniune a comitetului însărcinat cu sancţiuni a Consiliului de Securitate al ONU.

În cadrul şedinţei de vineri a comitetului, SUA au solicitat impunerea de sancţiuni suplimentare şi înăsprirea punerii în aplicare a măsurilor existente, denunţând lansarea acestui tip de rachetă drept o încălcare a rezoluţiilor ONU, potrivit directorului general pentru organizaţii internaţionale al ministerului de externe de la Phenian, Jo Chol Su.

Coreea de Nord spune că i se neagă dreptul la autoapărare

Jo a afirmat că această şedinţă a fost "concepută pentru a nega dreptul statului nostru la autoapărare" şi a avertizat că partea nord-coreeană va recurge la o "contra-măsură".

"Constitue o negare a statului suveran şi un aparent dublu standard pe care Consiliul de Securitate al ONU îl pune în discuţie pe baza "rezoluţiilor" ONU, nişte produse directe ale politicii ostile a SUA", conform unei declaraţii a oficialului nord-coreean citate de agenţia oficială de ştiri KCNA.

"Nu are niciun sens ca doar măsura noastră corectă de auto-apărare să fie selectată pentru a fi denunţată, în condiţiile în care multe alte ţări de pe glob lansează tot felul de proiectile în scopul creşterii forţei lor militare".

Această declaraţie survine după ce sâmbătă regimul nord-coreean a afirmat că administraţia preşedintelui american Joe Biden a făcut un prim pas greşit şi a dezvăluit o "ostilitate profundă" criticând testarea rachetelor sale cu scop de auto-apărare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel