Copilul de 3 ani, căzut în scara blocului împreună cu bunicul, a murit

Copilul de trei ani din Bistriţa, care vineri seara a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut, împreună cu bunicul lui, în scara blocului, de la etajul al doilea, a murit sâmbătă dimineaţa, potrivit unei informări remise de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU).

"Copilul de trei ani, care aseară (vineri seara n.r.) a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe în şoc traumatic în urma căderii de la înălţime, a decedat, din păcate, în această dimineaţă (sâmbătă dimineaţa n.r.). Leziunile neurologice suferite au fost foarte grave, medicii declarând decesul în jurul orei 7,00", precizează cei de la SJU Bistriţa.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, bărbatul de 62 ani şi nepotul său de trei ani ar fi căzut pe casa scării, de la etajul a doilea al blocului în care locuiau.

Găsiţi în stop cardio-respirator

Echipele medicale ajunse la faţa locului au găsit cele două victime inconştiente.

Copilul de trei ani a răspuns, într-o primă fază, manevrelor de resuscitare aplicate, a fost stabilizat şi transportat cu funcţii vitale la UPU - SMURD Bistriţa, unde, ulterior, a murit.

În schimb, decesul bărbatului de 62 ani a fost pronunţat la locul accidentului. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzei şi a împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel