Copilul căutat de poliţişti a fost găsit îngheţat

Descriere foto:

Copilul de doi ani căutat în dimineaţa de sâmbătă de poliţişti a fost găsit mort, la un kilometru de casă, în câmp.

Copilul în vârstă de doi ani şi patru luni dispărut de acasă a fost găsit decedat la aproximativ 1.200 de metri de casă, a declarat pentru Agerpres, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

''Am găsit acum copilul, decedat. N-are nicio urmă, nu-i muşcat de nimic. Cred că-i mort din cursul nopţii. A îngheţat acolo'', a spus Epureanu.

Peste o sută de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători ISU şi voluntari au fost implicaţi sâmbătă în acţiunea de căutare a unui copil în vârstă de doi ani şi patru luni din cătunul Bahna, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, dispărut de acasă cu o seară înainte.

Potrivit IPJ Suceava, este vorba despre minorul David Samuel Farcaş, din cătunul Bahna, dispărut din zona domiciliului din seara de 5 ianuarie.

[citeste si]

''Căutarea a început de aseară, dar pe la 2,00 s-a sistat. Azi, la 6,00 a început. (...) Nu a fost găsit încă. Nu ştim ce s-a întâmplat. Parcă a intrat în pământ, că nu sunt pe acolo boscheţi, haznale. Nu-mi dau seama'', a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

La activităţile de căutare au fost folosiţi şi câini de urmă, camere de termoviziune şi un elicopter aparţinând Ministerului Afacerilor Interne. Din relatările familiei, minorul a fost văzut ultima dată jucându-se în preajma casei.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27