Copil decedat, suspect de meningită: Două grădiniţe şi creşa din Motru, închise

Două grădiniţe şi creşa din Motru, închise pentru dezinfecţie, după decesul unui copil suspect de meningită.

Cele două grădiniţe şi creşa din municipiul Motru au fost închise, vineri, pentru efectuarea dezinfecţiei, după ce un copil de patru ani suspect de infecţie cu meningococ a decedat la spitalul din oraş, a declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Gigel Jianu.

'Am dat liber pentru o zi copiilor de la grădiniţe, este vorba de două grădiniţe şi o creşă, ca să putem face dezinfecţia. O grădiniţă şi creşa vor fi funcţionale de luni, pentru că sunt cu program prelungit şi nu vor avea liber pe timpul vacanţei. Am luat legătura cu o firmă specializată în acest sens, a făcut dezinfecţie şi pe scara blocului unde locuieşte familia copilului. Nu se poate vorbi de focar sau epidemie în acest moment', a afirmat Jianu.

Rezultatele autopsiei efectuate în cazul copilului de patru ani suspect de infecţie cu meningococ, decedat joi la Spitalul Municipal Motru, au indicat faptul că băieţelul ar fi avut meningită, urmând să fie stabilit dacă este vorba de o formă bacteriană sau virală.

'Astăzi (vineri n.r.) am făcut necropsia. Am găsit multiple erupţii peteşiale pe tegumente, cât şi interior, la nivelul tuturor seroaselor, inclusiv pe pleura parietală, peritoneu, pe organele interne, cele mai accentuate fiind la nivelul epicardului. Coroborate şi cu datele clinice şi cu aspectul interior, pledează pentru meningita bacteriană sau virală, să vedem, şi un edem masiv cerebral. Am recoltat şi probe biologice din lichidul cefalorahidian şi din sânge, care vor fi trimise la Bucureşti, şi din organe, pentru examenul microscopic. Aşa cum am văzut, acesta este diagnosticul', a declarat vineri, presei, medicul legist Florin Dijmărescu.

[citeste si]

Un copil de patru ani a decedat, joi dimineaţă, la Spitalul Municipal Motru, băieţelul fiind suspect de o infecţie cu meningococ, a declarat managerul unităţii medicale, Alin Efrim. Potrivit sursei citate, copilul a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) cu insuficienţă respiratorie acută, febră, dureri de cap şi purpură. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au anunţat că în acest caz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel