Copil de numai 2 ani, călcat cu tractorul, din greșeală, de unchiul său

Un copil în vârstă de numai doi ani a fost omorât după ce a fost călcat cu tractorul. Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenție al unchiului său care se afla la volanul  utilajului. 

Sâmbătă, în jurul orei 14.00, personalul medical din cadrul Centrului Medical de Permanenţă Fărcaşa, județul Maramureș, i-a sesizat pe poliţişti despre faptul că la unitatea medicală a fost adus, pentru îngrijiri medicale,un băiat de aproximativ 2 ani, care prezenta leziuni.

”Poliţiştii au demarat de urgenţă activităţi specifice pentru a stabili împrejurările în care a fost rănit băiatul stabilind că în timp ce se afla în curtea unui imobil, acesta a fost surprins şi accidentat de o autoutilitară. La volanul vehiculului se afla un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, care efectua o manevră de întoarcere”, se arată într-un comunicat de presă. 

Copilul a decedat la spital 

Ulterior, dându-şi seama că băiatul a fost rănit, bărbatul l-a transportat la Centrul de Permanenţă Fărcaşa pentru îngrijiri medicale. Băiatul a fost transportat apoi la Spitalul „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, unde ieri, 24 mai, a decedat.

Bărbatul care a efectuat manevra de întoarcere a fost testat cu aparatul etilotest constatându-se că nu se afla sub influenţa alcoolului. De asemenea s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

A fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel