€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Copil de 7 ani, dispărut de acasă, căutat de polițiști, pădurari, jandarmi, pompieri. Dacă l-ai văzut, sună la 112
Autor: Rodica Mitu

copil_disparut_arad_foto_pexels_55003600 Foto Pexels
 

Zeci de polițiști, pădurari, jandarmi, pompieri și pădurari participă, joi, cu mai multe mașini, o barcă și cinci drone la acțiunea de căutare a copilului de 7 ani care a dispărut sâmbătă de...

Potrivit ISU Arad, la acțiunea de căutare a copilului participă 28 de polițiști cu 8 autoturisme, 12 pădurari, 30 de voluntari cu 5 drone și 7 mașini de teren, 30 de pompieri cu 4 autoturisme de teren, o autoșenilată, o barcă și o autospecială de suport, dar și 6 jandarmi cu o autospecială.

Căutările băiatului au început sâmbătă seara. Polițiștii au fost sesizați de mama copilului, care le-a spus oamenilor legii că fiul ei a plecat, în jurul orei 16.30, de acasă, la o stână din extravilanul localității și nu s-a mai întors.

Potrivit polițiștilor, băiatul are 1,20 metri înălțime, păr șaten, față ovală, constituție astenică. Nu se cunoaște îmbrăcămintea pe care o purta copilul la momentul dispariției.

Persoanele care au informații ce pot duce la depistarea minorului sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close